Potrivit medicilor pediatri, frecvența scaunelor la bebeluși variază de la caz la caz. Unii micuți au scaun după fiecare hrană, alții la fiecare patru zile. Ambele situații sunt absolut normale, iar mamele nu ar trebui să își facă griji în această privință.
Bebelușii hrăniți cu lapte formulă sunt mai des constipați. În general, majoritatea sugarilor alăptați vor avea scaune mai dese decât cei hrăniți cu formulă. Cu toate acestea, dacă un copil nu a avut nici un scaun în decurs de 5 zile, este o idee bună să informați medicul, chiar dacă acest lucru poate fi absolut normal. Ar trebui să vă adresați la medic și în cazul în care este vorba despre un nou-născut.
„În cazul în care bebelușul se confruntă cu constipație în primele zile de viață, atunci ar fi bine ca părinții să consulte un chirurg, pentru că ar putea fi vorba despre o patologie a intestinului gros (intestinul poate fi prea lat, prea lung sau leneș). În cazul în care constipația apare mai târziu, atunci sunt alte cauze care trebuie să fie identificate. De obicei, una dintre cauze este microflora intestinală care se schimbă după naștere. O altă cauză ar fi insuficiența de enzime pancreatice”, susține pediatrul Mihai Stratulat.
Deoarece există atât de multe variații în frecvența scaunului unui bebeluș, este important să nu dăm vina imediat pe constipație. De exemplu, scaunul unui bebeluș ar trebui să fie moale. Dar, în cazul în care acesta este dur (deci constipație), poate fi dureros pentru micuț, iar părinții vor reuși să își dea seama de asta imediat.
Există multe modalități diferite de a trata constipația la bebeluși
Una dintre cele mai simple metode este să îi oferiți copilului apă. Sugarii mai mici de o lună nu ar trebui să primească apă fără acordul pediatrului. Bebelușii mai mari în schimb, pot beneficia de o cantitate de cca 20g de apă, în plus față de formulă sau lapte matern - mai ales vara când transpiră mai mult - dar la fel, doar în cazul constipației și la recomandarea pediatrului.
Unii pediatrii sugerează adăugarea unei lingurițe de zahăr brut la 30ml de apă pentru a ajuta la constipație. Alții, recomandă amestecarea a 30ml apă cu 30ml suc de prune proaspăt stors, pentru a ușura constipația mai severă. După ce au împlinit 6 luni, puteți încerca să îi introduceți în dietă fructe și legume care ajută la tratarea constipației, cum ar fi dovlecel, prună, pară, etc.
Daca constipația bebelușului nu poate fi controlata cu unele modificări minore ale dietei, discutați problema mai departe cu medicul pediatru, deoarece exista unele condiții rare care ar putea duce la constipație.