mamaplus

Trei imagini în care Olga Manciu demonstrează că excesul de piele de pe burtă nu e un tabu

-
//
17.08.2021

Mama a trei băieți Olga Maciu este mereu sinceră cu urmăritorii săi de pe rețelele sociale și sparge toate tiparele atunci când vorbește deschis despre felul în care arată o mamă după naștere și trăirile ei interioare. Acum nouă ani ea devenea mamă pentru prima oară, iar semnele care i-au rămas pe burtică nu sunt altceva decât ”căsuța copiilor”, așa cum s-a exprimat ea de mai multe ori. Chiar dacă multe mame tind să își ascundă corpul de ochii lumii, Olga demonstrează că se poate și altfel.

mamaplus

În urmă cu patru ani, Olga Manciu publica pentru prima oară o imagine în care își dezgolise burtica după naștere. Cu toate că mulți internauți au apreciat atunci silueta ei frumoasă, unul dintre ei i-a spus totuși că îi apreciază curajul de a posta fotografii în costum de baie.

“Să știi că apreciez îndrăzneala de a posta o poză cu burtica după naștere. Poate în așa fel vor dispărea bârfele invidioase pe la spate, poate vor dispărea complexele. Poate unele din noi vor deveni mai puternice, iar altele mai inteligente.”, i-a scris femeia.

Olga a avut atunci un răspuns destul de ferm și laconic: “Eu cred că noi trebuie să ne iubim așa cum suntem!”

mamaplus

Poza de mai sus a fost publicată de Olga Manciu acum doi ani și a stârnit multe comentarii pe rețelele sociale. Nu a făcut-o întâmplător, pentru că s-a simțit pregătită moral să vorbească pentru prima oară despre ceea ce se întâmpla în sufletul ei de-a lungul anilor.

”Eu aveam 21 de ani, doi copii odată, ăsta a fost cel mai mare șoc. Apoi am fost nevoită să mă uit în oglindă în fiecare zi, să sting lumina ca să nu mă vadă soțul, să mă ascund după haine care semănau mai mult a niște haimanale. Sânii tot au avut de suferit. Din sâni frumoși și fermi au rămas niște bucăți de piele întinsă. În cazul meu, sânii s-au mărit cu 3 mărimi în timpul sarcinii. Laptele mi-a dispărut brusc într-o zi, la o lună jumătate.”, povestea atunci Olga.

Chiar dacă poza respectivă nu a scăpat de critici, ea le-a îndeamnat pe toate mămicile să-și iubească trupul așa cum este el, cu piele întinsă și vergeturi. Olga este fericită și consideră că, aducând pe lume trei copii, și-a îndeplinit rolul pe acest pământ.

mamaplus

La doi ani după acea postare, Olga revine cu o altă imagine cu ea în oglindă și alte gânduri. Mai senine.

”Ochii îmi trădează IUBIREA față de corpul meu. Poza aceasta nu a fost făcută pentru instagram categoric, dar atât de dulce mă privesc în oglindă încât am zis că o postez și fie ce-o fi. Vreau să vă încurajez, pe voi toți cei care mereu căutați neajunsurile în oglindă: NIMENI NU ESTE PERFECT. De fapt imperfecțiunile și ne fac diferiți unii de ceilalți. Felul în care vă tratați pe voi înșivă, se va reflecta și peste comportamentul celor din jur în adresa voastră. Eu nu încurajez o viață neechilibrată, cu o alimentație proastă și multe kilograme în plus care să vă distrugă pe interior. Eu încurajez iubirea și grija de sine, cu toate componentele dar și dorința de a deveni versiunea mai bună a TA!

Eu de exemplu știu că va veni ziua când eu îmi voi putea permite (financiar vorbind), operația estetică de mărire a sânilor și eliminarea excesului de piele pe burtă. Dar de ce eu până atunci să îmi urăsc corpul? De ce până atunci să nu îl hrănesc corect sau tratez cum se cuvine? EXACT, răspunsul e evident!!! Nu fiți indiferenți și nu lăsați pe mâne ceea ce puteți începe de azi!”, mărturisește în prezent Olga Manciu.

Schimbările vin din interiorul nostru, iar metamorfozele prin care trece Olga Manciu de-a lungul anilor sunt un exemplu viu că merită să investim în liniștea interioară și, mai presus de orice prejudecăți și standarde, să iubim corpul care a dat naștere copiilor noștri.