mamaplus

O vloggeriță care a născut acum 9 luni, criticată aspru: ”Ești o mamă grasă!”

-
//
05.08.2020

Fiind mamă a doi copii, vloggeriță și interpretă, Deea Maxer este mereu ”pe val” cum s-ar spune, însă niciodată nu a încercat să fugă după tipare sau parametri clasici. Vorbim despre kilogramele în plus, pentru care a fost criticată rău de urmăritorii săi de pe rețelele sociale. Totul a început din momentul în care tânăra mămică în vârstă de 30 de ani a pozat în costum de baie. Pentru a liniști spiritele, Deea a venit cu un mesaj cât de poate de onest în care spune lucrurilor pe nume și explică de ce nu vrea să-și schimbe modul de viață și felul în care arată.

"Sunt mamă a doi copii, am născut acum 9 luni. Ştiu, asta nu e o scuză. Scopul meu nu este să fiu "fit", nu am timp pentru asta şi nu îmi bat capul cu tipologii de genul şi scheme de urmat pentru a fi aşa cum vor alţii să fiu. Nu trebuie să mă încadrez în tipare. Ce-i drept, îmi doresc să mai scap de câteva kilograme însă nu am ca target să ajung la 45 kg si să fiu pacheţele de muşchi. Nu este frustrare, asta ca să nu aud comentarii de genul "eşti frustrată, de aia te justifici". Nu am fost aşa niciodată si nici nu mă văd aşa de slabă, ca aceste comentatoare de meserie. Îmi etalez celulita acumulată în timp, pielea lăsată a bustului chiar și după implant mamar, burtica cu grăsimea căpătată după sarcina cu o alimentaţie care nu mi-a adus frustrări.

Merg pe plajă cu fetiţa mea de 9 luni în costum de baie din 2 piese, burtica îmi mai atârnă pentru că dimineaţa la 7 în loc să alerg pe plajă şi să fac sport îi prepar ei laptele după alte două treziri nocture. Sunt o mamă ocupată, fără bonă si am job. Sunt o mamă fericită care preferă să se ocupe de copii full time. Nu vreau să pierd vreo oră din creşterea Maysei ca să merg la sală. Am un metabolism lent care reacţionează prost la diete si pentru slăbire necesită eforturi suplimentare pe care acum NU VREAU să le depun. Prefer să mă ocup de ei. Şi de ea și de fratele ei de 9 ani.”

mamaplus

”Soţul e și el al meu si necesită atenţie. Se plânge câteodată de kilogramele mele în plus și el, ca și voi.

Cred că o face mai mult ca să mă ambiţioneaze. Însă ce credeţi?! nu-mi pasă! Îi spun mereu să se bucure că are nevastă fidelă și mai tânără cu 15 ani, doi copii sănătoşi şi toată iubirea din lume. Vă concentraţi în viaţă pe lucruri care nu neapărat contează, sau nu sunt primordiale! Hai să vă spun aşa, EU sunt fericită cu mine!

Apreciez mămicile care arată #topmodel după naşteri, nu sunt invidioasa și NU le numesc #slăbănoage.

Locuiesc pe litoral 2 luni în fiecare vară de 10 ani cel puţin. Nu aveţi idee cât de frumoasă mă văd eu pe lângă MUUULTE FEMEI care nu au copii şi le văd mai plinuţe ca mine, mai scunde, prea înalte, prea aşa... Însă nu le critic. (...)

Priorităţile se schimbă cu vârsta. Cel puțin la mine aşa s-a întâmplat.

Mi-am dat seama că eu ca femeie, mamă, soţie, artistă (şi credeţi-mă toate astea sunt în acelaşi timp), mă las pe mine mereu pe ultimul loc. Ca în familie să fie armonie, copii să nu aibă frustrări, să fie şi curăţenie şi mâncare gătită şi timpul organizat bine, vorba lui Andreas: "Mami, tu eşti şefa pentru că tu ești cu organizarea". Orele de aerobic, masajele, programările la salon pentru tratamente, necesită ore! Ore pe care acum le dedic alor mei, nu kilogramelor în plus! Am grijă ce mănânc, evident, nu rup clătitele pe plajă şi nici shaorma. Însă, aşa sunt eu, mai pufoasă, dacă nu fac sport. Nu înţeleg de ce trebuie să intru in categoria celor slabe ca să fiu pe placul unora?! Mai bine mă lipsesc. Iar răutatea asta gratuită, critica asta nu vă aduce decât toxine în suflet şi in vieţi.", a scris pe Facebook Deea Maxer. 

mamaplus
mamaplus