Bloggerița și mama a doi băieți (de 3 și 5 ani), Diana Ivanov, a pornit într-o aventură extraordinară de 3 săptămâni, care se va încheia cu un popas pe vârful Mera Peak din Nepal, care este unul dintre cele mai provocatoare din lanțul Himalaya, aflat la o înălțime de 6463 metri. Mai mult, Diana își va sărbători ziua de naștere și cei 26 de ani la înălțime, în data de 13 mai. Deși despărțirea de copii a fost cu un nod în gât și nu s-a putut fără lacrimi la plecare, tânăra mamă crede cu tărie că anume prin propriul exemplu le transmitem copiilor cele mai valoroase lecții de viață.
”Dacă eu, mama lor, mă prioritizez și nu las vina și circumstanțele externe să îmi pună pe pauză visurile, la fel vor face și ei. Iar dacă ei vor învăța să fie bine cu sine întâi, să-și umple rezervorul emoțional prin experiențe pe care le consideră ei valoroase, vor avea din plin ce turna în cei din jur. Oare nu asta își dorește fiecare părinte pentru copilul lui, să fie fericit?! Să fim deci. Iar ei, vor învăța cum în cel mai firesc mod posibil.”, susține tânăra mămică.
Diana mai afirmă că această experiență nu este doar despre ea, este despre miile de femei care au nevoie de un impuls ca să-și trăiască propriile visuri.
”Această experiență e despre mame care-mi scriu zilnic că și-au pierdut pe sine în perioada concediului de îngrijire a copilului, că nu mai știu cine sunt și ce pot, și nu mai văd lumina de la capătul tunelului. Fiecare pas urcat de mine pe munte va fi o confirmare vie a faptului că și ele pot mai mult decât își imaginează, că nu-i nevoie să vezi întreaga imagine a felului în care vei ajunge la scopul tău, e despre pași mici, făcuți cu regularitate și încredere care te duc pe înălțimi care păreau imposibile, fie ele în carieră, viață socială sau performanțe fizice.”, susține bloggerița.
Pentru a urmări zilnic aventurile Dianei din munții Himalaya, urmărește pagina ei de Instagram.