mamaplus

O bloggeriță a enumerat 10 lucruri pe care nu ar trebui să le facă niciodată o mamă de fete

-
//
20.05.2021

Fiind mama a două fetițe dulci, bloggerița Mămica Urbană sau Ana Nicolescu mărturisește că viața cu ele este jucaușă, provocatoare, împlinitoare, solicitantă, plină de afecțiune, de dăruire, de întrebări și, pe alocuri temeri, pe care încearcă să nu le transforme în fobii. Principala valoare pe care își dorește să le-o transmită fetelor sale este să aibă curaj să fie mereu ele însele. Pe lângă toate latura asta pozitivă, mai există și reversul medaliei pe care îl cunoaștem cu toții. În acest context, Ana a enumerat 10 lucruri pe care nu ar trebui să le facă o mamă de fete.

  • Să nu îți critici copilul cu scopul de a-l educa. Nu îi vei produce evoluție, ci suferință.
     
  • Să nu fii de partea celorlalti, împotriva copilului tău, chiar dacă face ceva aparent greșit. Cu siguranță există un motiv și există și punctul lui de vedere. De multe ori, adulții mint mai des și mai puternic/convingător decât copiii.
     
  • Să nu o lași singură în momentele importante.
     
  • Să nu o desconsideri. Să nu o umilești.
     
  • Să nu îi arăți doar bucuria reușitei, ci să o înveți să și piardă.
     
  • Să nu o pregătești pentru a avea, ci pentru a fi.
     
  • Să nu lași o zi fără să îi spui cât de importantă e în viața ta și cât de iubită te face să te simți. Să îi mulțumești că te-a ales pe tine, ca mamă.
     
  • Să nu uiți să o întrebi dacă se simță iubită, apreciată, respectată. De multe ori, din păcate, intențiile noastre că părinți, ajung altfel la copii.
     
  • Să nu omiți să o protejezi așa cum are ea nevoie, nu așa cum ai tu nevoie.
     
  • Să nu uiți că dacă vrei să o educi, vei reuși cu influență, nu cu putere. Iar dacă vrei să ai influență, fetița ta va trebui să te admire.

Bloggerița a mai adăugat că, pentru ea, să-și educe fetele înseamnă să le dea mare încredere în ele, să le facă să fie conștiente de calitățile lor, să le observe talentele, înclinațiile și să le dezvolte.