mamaplus

O bloggeriță de la noi, supărată rău pe cei care nu respectă mamele cu cărucioare

-
//
23.07.2021

Ce faci dacă ești mamă, ai un copil în cărucior și te afli într-un centru comercial unde atât tinerii cât și oamenii mai în vârstă se comportă nerespectuos cu tine? Sigur, prima reacție ar fi nedumerirea și revolta, mai ales dacă ai de urcat câteva etaje și unicul mijloc de acces este ascensorul. Și mai grav este atunci când cei care pot să opteze pentru scările rulante folosesc liftul și se fac că nu observă mamele care așteaptă uneori minute în șir pentru a prinde un loc în ascensor. Cu această problemă s-a confruntat și bloggerița Maggy Platon într-un centru comercial din capitală. Fiind mama unui băiețel de aproximativ doi ani, ea se arată nemulțumită de comportamentul unor oameni față de mamele cu cărucioare.

”Așteptam liftul cu Mark în brațe și țineam și căruciorul căci mama avea alte genți în mâini, efectiv nu puteam urca cu căruciorul pe scările rulante, pentru că este imposibil și mai e și interzis. S-a deschis ascensorul și văd o doamnă cam de vârsta mamei sau poate chiar mai tânără, dar fără soviste și cultură generală, eu îi zic respectuos că am prioritate căci sunt cu căruciorul, la care ea îmi răspunde "căruciorul se strânge și copilul poate merge pe jos", atât de mult m-am înfuriat și necătând la faptul că este mai mare și mai "înțeleaptă" i-am zis "mai bine v-ați strânge creierii în cutie și i-ați dărui cuiva".

Mi-a stat mai ușor, chiar dacă mama mi-a făcut observație și a zis că nu e frumos, nu e frumos să arunci cu astfel de replici... De parcă nu ar fi crescut copii sau nepoți (era cu 2 copii) și nu știe cât e de greu să conduci un cărucior pe străzile noastre sau să aștepți 30 min ascensorul în care urcă adolescenți energici care liber pot folosi scările rulante... Eu sincer, din tot sufletul vă rog să oferiți această șansă mamelor care de cele mai multe ori încearcă să distreze copiii lor, ca timpul de așteptare a liftului să fie unul ușor.”, se arată în mesajul bloggeriței de pe rețelele sociale.

Apelul lui Maggy Platon a fost apreciat de sute de internauți, iar unele mame și-au povestit propriile experiențe de acest gen.

”O daaa... tineretul și pe străzi când te văd cu cărucior cu doi copii, nu se feresc, de parcă ar trebui să zbori, nu să îți permită să treci... E foarte ciudat comportamentul în ziua de astăzi...”, spune o mamă.

”Am mai avut un caz când eram fără căruț și cu copilul de mână așteptăm să staționeze troleibuzul. S-a oprit cu ușa în fața noastră și am reușit să fac doar un pas, că a sărit o cucoană și m-a dat într-o parte ca să intre ea prima. Și până atunci am avut 7 ani de acasă. Dar nu m-a înțeles, pentru că era vorbitoare de limba rusă.”, a mai comentat o altă mamă.

Cu siguranță, mamele cu cărucior au prioritate atunci când se află în locurile publice și nu doar.