Mamele sunt ființe extraordinare, atât prin natura faptului că sunt femei, oameni la rândul lor, dar cu atât mai mult prin harul maternității oferit de Divinitate. În ochii copiilor, mamele sunt super-eroi care pot împlini cele mai fanteziste dorințe ale lor, în ochii soților sunt niște extratereștri care nu au nevoi, dorințe, limite ci doar o răbdare infinită și o dăruire pe măsură.
Chiar și bunicii, uitând de anii tinereții, cred că mamele se vaită prea mult, nu înțeleg cum de nu le ajunge timpul, de ce cer ajutor din partea lor și a soțului, că ei au crescut mai mulți copii singuri și uite acum sunt bine mersi toți sănătoși și fericiți.
Sunt mamă la rândul meu și nu de puține ori am auzit remarca: „Tu te-ai născut obosită!” Ei bine nu, nu m-am născut obosită! Ci, de când am născut, sunt obosită!
Actul nașterii m-a surprins și pe mine într-o anumită măsură, a fost chiar traumatizant, ca să nu mai spun că în afară de durerile fizice și de transfomările trupului meu au fost și multe emoții pe care la vremea respectivă nici nu știam bine să le definesc. Sigur că îmi asumasem faptul că îmi doresc un copil însă nu știam ce presupune a fi gravidă, a naște și a crește un copil. Și eu aveam nevoie de o perioadă de adaptare, la fel cum are și bebelușul.
E ușor pentru un tată să vină de la serviciu și să petreacă doar câteva minute cu copilul lui, la fel și pentru bunicii care vin în vizită, însă mama rămâne 24 de ore din 24 cu pruncul ei și asta nu e deloc ușor! Ea trebuie să fie bine-dispusă, să fie îndelung răbdătoare și mereu la dispoziția micuțului, care uneori îi testează limitele cum știe el mai bine. Da, de când am născut sunt obosită! Nu-mi ajung niciodată orele de somn. Când îmi e foame trebuie să mai aștept…îmi zic: „voi mânca o data cu cel mic.” Îi pregătesc lui mâncarea iar pentru mine..nu mai contează..mănânc ce-i rămâne lui. Dacă mi-e somn îmi spun: „Când va dormi el o să dorm și eu!” Dar nu știu cum se face că atunci îmi amintesc că am rufe de băgat la spălat, că soțului nu i-am mai călcat de o săptămână nicio cămașă, că la masa de seară nu am ce pune în farfurie. Și uite, așa renunț la somn alături de bebeluș ca să mai recuperez din treburile casnice.
Timpul zboară ca nebunul! Copilul se trezește și o luăm de la capăt! Pregătește-i gustarea, schimbă-l de scutecel, joacă-te cu el! Și…da.. asta e norocul unei mame! Că tot ceea ce face alături de copilul ei este extraordinar! E fericită când îl ține în brațe, e fericită când îl hrănește, e fericită când îi face baie, e fericită când îl adoarme iar ea nu mai contează! Ea nu mai e pe locul 2, nici pe trei..a uitat de ea!
Lipsa somnului aduce însă emoții negative, frustrare, nervozitate, plâns și atunci mama ajunge să spună că nu mai poate! Că a obosit! Se simte copleșită! Soțul vine acasă și nu înțelege de ce ea, care stă acasă, e mai obosită decât el. Ies scântei, se aud reproșuri, fiecare are dreptate în felul lui iar mama îi spune:” Așa nu mai merge! Trebuie să mă ajuți și tu! Nu mai pot!” Ei bine, a doua zi face totul la fel, din ce în ce mai bine. A mințit cu o seară în urmă, se gândește el!
Nu, n-a fost o minciună ci un strigăt de ajutor! Ceea ce nu știu bărbații, fiindcă nu le-a fost dat acest har, este că femeia care este mamă are în interiorul ei o forță extraordinară prin care își resuscitează toate circuitele și care o ajută pe zi ce trece să fie mai bună, să fie prezentă, să fie răbdătoare, iubitoare și caldă iar toate aceste lucruri le face pentru pruncul ei. Asta numim uneori puterea sacrificiului. Nu, nu e sacrificiu! E în natura MAMEI! Doar ea e capabilă de așa ceva!
Majoritatea femeilor au acest instinct și această capacitate de dăruire necondiționată. Și multe dintre ele pot trăi așa ani în șir. Altele cedează nervos și depresia le acaparează mintea și sufletul precum un demon insațiabil. Oboseala, nervii, stresul, grijile și faptul că mama nu are niciodată timp pentru ea o desființează ca identitate. Dacă întrebi o femeie care e mamă…”cine ești tu”? Îți va răspunde cu seninătate: eu sunt mama lui Andrei! E limpede că a uitat de ea…femeia..cine era oare înainte de a fi mama lui Andrei?
Avea vise, speranțe..planuri…da..sigur că are și azi doar că sunt visele, speranțele și planurile pentru Andrei!
Mamele nu s-au născut obosite! Ele sunt obosite de când au născut! Dragele mele, amintiți-vă cine sunteți, nu renunțați la voi! Când simțiți că nu mai puteți continua gândiți-vă că dacă voi nu sunteți bine nici copilul vostru nu va fi! O mamă fericită are copii fericiți. O mamă obosită va avea copii obosiți, cărora le va lipsi zâmbetul de buze, vor fi serioși și împovărați de griji ca voi! Iubiți-vă mai mult, așezați-vă pe o bancă când obosiți, chemați alte mame să vă ajute, strigați la soții voștri și la bunicii copilului să vă dea o mână de ajutor! Îndrăzniți să cereți și să beneficiați de timpul vostru, pentru că și mamele sunt oameni și au o misiune de îndeplinit și încă una foarte importantă!
Nu vă sacrificați de dragul copiilor fiindcă peste o vreme, când ei își vor lua zborul, voi veți fi la fel de obosite, chiar mai obosite ca niciodată, iar viața vi se va părea străină în lipsa lor!
Sursa: totuldespremame.ro
