Maternitatea este ca un iceberg văzut deseori doar la suprafață, iar în lipsă de informare sau chiar bun simț, unele persoane își permit să le adreseze mamelor unele întrebări incomode care lasă o amprentă nu tocmai bună asupra stării lor psihice. Una dintre aceste întrebări dureroase ține de concediul de maternitate. Subiectul a fost abordat de bloggerița și mama a doi copii Diana Ivanov într-un articol desprins din experiența sa personală, care conține un mesaj extrem de important legat de activitățile zilnice ale unei mame care în ochii celor din jur nu face nimic altceva decât să ”stea acasă cu copilul”…
”Dialog între o mamă și un vechi prieten:
- Salut!
- Hey, bună, de când nu te-am văzut. Cum la tine?
- Păi cum, bine. Învăț, lucrez. Tocmai am fost în vacanță în Italia. Iar acum merg la niște cursuri de NLP. Ziua lucrez dar serile toate îs pline de evenimente. Dar tu ce mai faci? STAI acasă cu copiii, da?BOOOM! Îmi explodează creierul de la așa întrebări. Încercând să îmi ascund furia, zic politicos:
- Da da, eu sunt în concediu de maternitate.
Închei discuția subit și merg să mai STAU oleacă cu copii mei.
Dacă ești și tu mamă, cu siguranță ai fost în așa situație penibilă, și nu numai o singură dată. Și te gândești în acele momente: "ori omul care întreabă așa ceva nu a avut grijă vreodată de o ființă umană sub 7 ani mai mult de 5 minute, ori cu tine ceva "не то".
Te asigur, TU ești normală! Ce ar fi să povestim societății noastre “mom-friendly”, cum STĂM noi cu copii acasă?! Here we go!
"Sunt în a 7-a lună de sarcină. Am o burtă imensă care simt că, din clipă în clipă, va exploda. Nu mai pot dormi, nu pot parcurge distanțe lungi nici pe jos, nici cu mașina, nu pot să mă încalț singură, nu încap în nici o haină. Mai am câteva săptămâni și urmează să nasc dar mai trebuie atâtea să fac; reparație în casă ca bebelușul să vină în locșor curat, bagaj de maternitate, zeci de vizite la policlinica și medic.
Ziua "fericită" în care îmi venea să mă cațăr pe pereți de durere a sosit. Am născut un băiețel. După 3 zile de STAT în spital, în care m-am simțit cel mai neputincios om de pe planetă, am venit în sfârșit acasă, cu două țâțe cât 2 harbuji, care la orice atingere mă făceau să gem mai tare decât o femeie aflată în travaliu, și incapabilă să mă așezi dat fiind cusăturile din zona perineică, din cauza cărora nu am putut să STAU deloc așezată 2 săptămâni.
4 luni am tot STAT cu bebe în brațe în timp ce el urla din cauza colicilor, a lipsei mamei care a plecat pentru 3 secunde la WC, a foamei care a apărut la 5 minute după încheierea recentă a unei reprizei de o oră de alăptare în poziție nemișcată.
Pe când micuțul avea vreo 8 luni, STĂTEAM și mă uitam înmărmurită cum bucăți de mâncare îmi murdareau covorul și pereții, hainele și părul copilului meu, făcându-mi de lucru exact pentru scurta oră cât el dormea.
Apoi am STAT când piciul meu a început a merge și tot ce îl înconjura era un potențial pericol și trebuia să umblu ca titirezul din urma lui câte 10 km pe zi.
Am STAT la terenul de joacă când trebuia cu înțelepciune și răbdare să îi explic copilul meu să împartă jucăriile cu alți copii, să ceară voie înainte de a lua din mână, să spună scuze dacă lovește pe cineva, să returneze jucăriile, să spună mulțumesc când i se oferă ceva.
Am STAT la căpătâiul odraslei mele ori de câte ori era bolnav și sleit de puteri rugându-mă disperată ca Cel de Sus să îmi dea mie toate bolile în locul lui, ca al meu copil și toți copii din lume să fie mereu sănătoși.
Și acum tot STAU... cu 2 copii în brațe, unul de 2 ani și celălalt de 6 luni, incapabilă să trec strada să merg acasă din parc pentru că nu mai am încă o mână să apuc trotineta de pe care cel mare a căzut și acum plânge în brațe la mine. STAU și simt priviri care mă acuză și mă condamnă ce fel de mamă incapabilă sunt, în loc să se apropie de mine și să îmi pună simpla dar simpla întrebare: "Pot să vă ajut cumva?!".
Așa STAU eu în concediu de maternitate. Așa STAU sute de mii de mame și rămân fără cuvinte atunci când primesc "nevinovata" întrebare: Și tu ce mai faci? Stai acasă, da?!”, scrie Diana Ivanov pe blogul său.