mamaplus

Dana Rogoz va deveni mamă de fetiță: „Am aflat chiar înainte de ziua mea de naștere. Te-am așteptat, minune!”

-
//
19.12.2019

Dana Rogoz are o veste frumoasă pentru toți cei care o urmăresc. Îndrăgita actriță din România, în vârstă de 34 de ani, este însărcinată pentru a doua oară.

Acum câteva clipe, Dana a scris pe blogul ei că ea și soțul său Radu sunt în culmea fericirii. Cei doi vor deveni părinți de fetiță.

mamaplus

„Îmi tremură mâinile pe tastatură… DA, acum pot să vă dau cea mai frumoasă veste: sunt însărcinată. Și e fetiță. Și e minunat. Și nu sunt în stare să scriu câteva rânduri despre asta fără să nu mi se umezească ochii de lacrimi. Suntem cei mai fericiți!

Cât poate fi de frumos! Nu există cuvinte care să exprime ce simt. Sunt fericită, sunt emoționată, mă simt cea mai norocoasă, îmi fac griji deseori, mi-e frică, și mă liniștesc, și încerc să conștientizez, îmi fac planuri, îmi imaginez cum va fi cu 2 copii, cum va arăta casa noastră, și iar mă bucur, plutesc, și mă simt copleșită uneori de tot, tocmai pentru că simt… tot. Și pentru că deja știu ce bucurie îți poate aduce în viață un copil.

Am aflat chiar înainte de ziua mea de naștere. Nu știu dacă țineți minte, dar vă spuneam atunci că sunt cea mai fericită, pentru că trăiesc viața pe care mi-am dorit-o dintotdeauna. O spuneam și pentru că știam deja că port în mine două inimi care bat.

Ne-am bucurat de veste în familia noastră. Mă rog, Vlad se lăuda de câteva săptămâni deja la grădiniță că va avea o surioară. Așa că azi, la fel ca acum 6 ani, am deschis acest blog și m-am decis să împărtășesc cu voi bucuria familiei noastre.

Timpul trece fantastic de repede, așa că azi sunt în 16 săptămâni și 5 zile. Vă dați seama că mi-a fost alături la toate premierele MO, în caravana din țară, la festivalurile din străinătate. A fost tare bună cu mine, micuța, în cea mai spectaculoasă perioadă a vieții mele.

Te-am așteptat, minune! Și te mai așteptăm un pic, cu toții, să vii în familia noastră!”, scrie actrița în cel mai recent articol de pe blog.

mamaplus

Dana Rogoz și Radu Dragomir s-au căsătorit în 2012 și au împreună un băiețel de 5 ani, pe nume Vlad Luca.