mamaplus

Dana Rogoz, nevoită să nască prin cezariană. Anunțul îngrijorător publicat pe blogul ei

-
//
19.05.2020

Dana Rogoz traversează o perioadă plină de emoții. Vedeta este pe cale să aducă pe lume cel de-al doilea copil. Până în acest moment sarcina a decurs fără probleme, însă ultimul mesaj al actriței a creat panică în rândul urmăritorilor ei.

Dana Rogoz anunța în urmă cu ceva timp că este mămica unei fetițe. Fanii acesteia au încurajat-o, mai ales că vedeta urma să nască într-o perioadă extrem de grea pentru toată lumea.

Recent actrița a făcut un anunț îngrijorător pe blogul său. Chiar dacă s-a protejat foarte mult pe parcursul sarcinii, se pare că au apărut probleme chiar înainte de naştere.

„În momentul acesta am contracții. Dar nu mă alarmez, pentru că sarcina aceasta am avut contracții de la 34 de săptămâni. De atunci mi-a coborât și burta. Așadar, încerc pe cât posibil să mă autoevaluez corect și să evit să merg degeaba până la spital, dar nu vreau nici să ajung prea târziu”, a scris Dana Rogoz pe blogul său.

Dana Rogoz, naştere prin cezariană

„Bebelina e în prezentație pelviană, așadar se impune cezariană. Drept urmare, azi noapte stăteam cu cartea „La ce să te aștepți când ești însărcinată” în brațe, ca să mai verific o dată „semnele” travaliului””, a mai scris vedeta.

Deși este o femeie curajoasă, Dana Rogoz recunoaşte că se va linişti doar în momentul în care îşi va ține micuța în brațe.

„Urmează marea întâlnire. Cel mai spectaculos blind date. Nu mă gândesc decât să fie sănătoasă, să fie sănătoasă, să fie sănătoasă… și poate de aceea azi, în mașină cu Radu, am scăpat un: “Vai, ce frică îmi e!”. Dar nu e numai frică, firește. E și imensă bucurie, e iubire, e instictul de mamă care știe, care simte că urmează să își nască puiul curând. Ce aventură minunată ne așteaptă! Trăiesc un vis acum. Un vis”, și-a încheiat Dana Rogoz mesajul.