mamaplus

Andreea Ibacka, despre viața de mămică: „Nimic nu te pregătește pentru experiența asta”

-
//
10.06.2020

Andreea Ibacka a vorbit, în cadrul unui interviu, despre cum s-a schimbat viața ei de când a devenit mămică, dar și despre cum a fost să treacă perioada de izolare cu micuța Namiko.

Andreea Ibacka, soția prezentatorului TV Cabral Ibacka și una dintre cele mai apreciate actrițe din România, a vorbit într-un interviu care s-a desfășurat prin intermediul aplicației Skype, despre ce s-a schimbat în viața ei odată cu venirea pe lume a micuței Namiko. 

„Este minunat să fii mămică, nu pot să descriu în cuvinte și sunt convinsă că mămicile care ne urmăresc înțeleg. Nimic nu te pregătește, în schimb, pentru experiența asta. Ușor nu este. Programul nu-ți mai aparține cu adevărat. Toate activitățile se conturează în jurul programului bebelușului”.

Mai mult decât atât, Andreea a dezvăluit care este motivul pentru care nu postează pe rețelele sociale fotografii cu chipul micuței. De asemenea, aceasta a mărturisit cum a fost pentru ei să treacă perioada de izolare cu cea mică.

„A fost un șoc inițial. Nimic nu te pregătește pentru o perioadă în care nu mai deschizi ușa casei nimănui, nu pleci nicăieri, ești 24/24 cu activități casnice. Ne-am concentrat nu pe filmări și ședințe foto cum făceam anterior, ci pe curățenie, mâncare. A fost foarte greu. Am stat tot timpul cu cea mică, cu Namiko, care avea un an și trei luni la începutul carantinei. Avem un copil tare insomniac. Se aruncă pe unde prinde, deci trebuie să fii non-stop  în alertă, să nu pățească ceva, să nu se accidenteze”.

Cabral și Andreea s-au căsătorit în anul 2011, după o relație de trei ani. Pe 5 decembrie 2018, cei doi au devenit părinți.