mamaplus

”Am 35 de ani și nu pot avea copii...” – povestea unei femei care a ales cariera în detrimentul familiei

0
//
04.02.2021

La 15 ani viața îți pare un loc imens, ca un lan cu flori care se întinde până dincolo de orizont și un pic mai mult. Anii însă ne demonstrează contrariul și chiar dacă nu ne oferă variante de răspuns atunci când ne pomenim în fața unei alegeri importante, ei ne răsfață totuși cu surprize neașteptate, care ne fac să uităm pe loc munții de temeri și greutăți pe care i-am cutreierat în tot acest răstimp. Se întâmplă însă ca tot acești ani să fie mai exigenți și să ne ofere la fiecare pas câte o lecție complicată, fără să ne dea vreo recompensă. Este și cazul unei femei care și-a înșirat gândurile într-o poveste dureroasă despre dorința ei neîmplinită de a deveni mamă.

”Acum 15 ani eram o copilă abia ieșită de pe băncile liceului și silită, mai în glumă, mai în serios să dau la facultate. Ceea ce s-a și întâmplat și culmea, chiar începuse să-mi placă. Eram atât de fascinată de tot ce era nou, încât eram absorbită de-a dreptul și neglijam viața sentimentală. Aveam un iubit, pe care-l vedeam doar ocazional pentru că timpul nu-mi permitea sau poate că doar căutam să fiu tot timpul ocupată pentru a nu ne întâlni. De ce? Dragul meu prieten mă iubea îngrozitor de tare, atât de tare încât voia o familie, voia un copil. Eu, copilă înfumurată, nici nu mă gândeam la asta. Pusesem pe primul loc școala și cariera și mai apoi o familie, spre deznădejdea alor mei care voiau să fiu totuși mai serioasă și mai implicată și în viața particulară. 

De fiecare dată după ce făceam dragoste mă simțeam vinovată, parcă înnebuneam la gândul că aș putea rămâne însărcinată!

Am folosit zeci de teste de sarcină pentru a mă asigura că nu voi avea niciun copil, deoarece mintea mea refuza să creadă că protecția pe care o foloseam era suficientă. Începeam încetul cu încetul să vreau o altfel de viață, iar întemeierea propiei familii nu era scopul meu. Așa că, m-am despărțit de Alex, cel care mi-a și spus că oricum avea el de gând să facă asta. Nu știu dacă a fost orgoliu sau nu, dar cert e că mă simțeam liberă, doar eu cu ale mele.”, povestește femeia pe blogul său.

Odată cu trecerea anilor și absolvirea facultății, femeia a reușit să-și urmeze visul său mare – cel de a-și deschide propria afacere. Gândul la viața de familie devenea tot mai șters și mai șters, fără vreo mustrare de conștiință sau păreri de rău.

”Devenisem o femeie rece, dură. Eram o șefă autoritară, o bună conducătoare, un lider pe care toată lumea îl știa de frică, însă nu am putut ignora vocile care mă comentau pe la spate: „E prea rea ca să aibă un copil! O să rămână singură până la adânci bătrâneți!” sau „E atât de egoistă încât numai la ea se gândește.”. Mă dureau aceste cuvinte, însă era purul adevăr. Nu mă mai împiedica nimic să am o familie, așa că ce mă reținea? Nici până acum nu știu să răspund, știu doar că s-au dus anii parcă prea repede și că m-am trezit în biroul meu de la etajul 10 în fața unui laptop și a unor nenumărate rapoarte de completat, cu fruntea brăzdată de riduri și sufletul ametit de durere: „Am 35 de ani și nu pot avea copii!” (…)

Am rămas cu gândurile mele și cu un soț care mă spijină necondiționat, dar pe care îl doare

Îl văd cum se stinge în fiecare zi că nu își poate tine propriul copil în brațe, că nu îi poate face toate poftele, că nu se poate bucura, că acel copil mult visat se lasă așteptat. M-am schimbat. Am înțeles că nimic nu e mai important decât familia, decât oamenii pe care îi ai alături și că uneori că să primești, trebuie să și oferi. O să lupt în continuare pentru visul meu, indiferent ce presupune asta și o să încerc să devin un om puternic. Închei prin a spune că: „Ceea ce nu trăiești la timp, nu mai trăiești niciodată!””