Ziua Îmbrățișărilor este sărbătorită în toată lumea pe data de 21 ianuarie. Această zi a fost creată în 1986, în Statele Unite ale Americii, de Kevin Zaborny. El a avut ideea de a institui această sărbătoare pentru a încuraja oamenii să-și manifeste afecțiunea public, deoarece considera că americanii erau adesea prea stânjeniți să o facă. Scopul său a fost de a schimba percepția oamenilor despre îmbrățișări.
De ce sunt benefice îmbrățișările zilnice?
- Reduc stresul
Dacă simți epuizare sau stres, îmbrățișează pe cineva. Cercetările au descoperit că îmbrățișarea reduce cantitatea de cortizol (hormonul stresului) din corpul nostru, eliberând tensiunea și trimițând mesaje calmante creierului.
- Protejează sănătatea inimii
Îmbrățișările stimulează secreția hormonului oxitocină, cunoscut și sub denumirea de „hormonul dragostei”. Un experiment realizat la Universitatea din Carolina de Nord a arătat că participanții care nu au avut niciun contact fizic cu partenerii lor au înregistrat o creștere a frecvenței cardiace de 10 bătăi pe minut, în timp ce cei care și-au îmbrățișat partenerii au avut doar 5 bătăi pe minut în plus.
- Îmbrățișări mai lungi de 20 secunde
Atunci când oamenii se îmbrățișează timp de 20 de secunde sau mai mult, se eliberează oxitocina. Astfel, se creează o legătură și o conexiune mai puternică între cei care se îmbrățișează, deoarece s-a demonstrat că oxitocina întărește sistemul imunitar și reduce stresul.
- Îmbrățișarea bebelușilor îi ajută să devină adulți echilibrați emoțional
Un studiu a comparat comportamentul copiilor adoptați care au crescut în orfelinate din România și Rusia, unde nu au primit îmbrățișări sau contact fizic, cu copiii care au crescut în familii iubitoare. Cercetările au arătat că copiii adoptați aveau nivele mult mai mici de vasopresină, un hormon important pentru crearea legăturilor de familie, față de cei crescuți în familii afectuoase.