mamaplus

O fetiță a murit după un accident într-o creșă privată

-
//
21.01.2025

Poliția din Constanța, România, investighează circumstanțele unui incident în care o fetiță de 1 an și 10 luni a murit, vineri, într-o unitate spitalicească din Medgidia. Copila se afla în grija unei femei de 26 de ani, care avea în supraveghere alți șase copii preșcolari, într-o locuință utilizată drept creșă privată.

mamaplus

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, fetița ar fi suferit răni fatale după ce s-ar fi accidentat de o piesă de mobilier. Surse locale precizează că micuța și-ar fi prins capul la o canapea extensibilă. Incidentul a avut loc în jurul orei 13:20, iar ulterior fetița a fost transportată la spital, unde medicii nu au putut face nimic pentru a-i salva viața, transmite  Adevarul.ro.

Femeia care supraveghea copiii nu deținea autorizații oficiale pentru activitatea de bonă sau creșă privată. În prezent, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Constanța au inițiat o anchetă pe acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.