mamaplus

Un băiețel de 4 ani a murit după ce a fost lovit violent de o mașină în curtea grădiniței, în Italia

-
//
23.05.2022

Un moment de neatenție a curmat viețile mai multor oameni. O familie de tineri români trece prin momente teribile în Italia, unde fiica lor e în stare critică la spital. Fetița de 4 ani a suferit o hemoragie cerebrală după ce a fost lovită de mașina mamei unor colegi, chiar în curtea grădiniței, scrie cotidianul Il Messaggero.

Cinci copii, cu vârste între 3 și 5 ani, au fost victimele unui teribil accident la grădiniță, unde o mașină a intrat prin poartă și i-a lovit violent. Unul dintre ei, un băiețel de 4 ani, a murit la locul accidentului. Ceilalți au ajuns la spital, printre ei și fetița de 4 ani a românilor, care a suferit o hemoragie cerebrală iar prognosticul ei e rezervat.

Cum s-a întâmplat tragedia

O mamă de 38 de ani și-a parcat mașina în fața porții, în pantă, l-a lăsat pe fiul de 12 ani pe locul pasagerului și a intrat în grădiniță pentru a-i lua acasă pe gemenii ei de 5 ani. Câteva momente mai târziu, mașina a trecut prin poartă și a lovit copiii. Martorii au povestit că pe locul șoferului era băiatul de 12 ani, care ar fi recunoscut că s-a urcat la volan.

„În timpul cursei, fiul meu a încercat să coboare din mașină, lovindu-se cu capul în interiorul cockpitului. Întreaga mea familie și cu mine nu ne putem oferi liniște unul altuia, această tragedie ne va marca pe viață. Suntem șocați, întristați. Am parcat mașina pe plat, am cuplat treapta a doua, nu-mi amintesc să fi cuplat frâna de mână.”, a mărturisit proprietara mașinii.

Tatăl băiețelului ucis în curtea grădiniței, a spus că o iartă pe mama care a produs accidentul: „Proprietarul mașinii care l-a lovit pe fiul meu își cere scuze? Nu-i purtăm ranchiună. Nici ei, nici copilului ei de 12 ani care era la bord. Și ei trăiesc o tragedie.”