Noi reguli pentru persoanele care intră în România. Astfel, vor intra în carantină persoanele care vin din state afectate de epidemia de coronavirus. Totuși, persoanele plasate în carantină pot evita să stea 14 zile izolate dacă fac în a cincea zi un test la COVID-19 și acesta este negativ.
„Știți că nu am mai actualizat lista țărilor, pentru că la nivel european a fost o dezbatere și am așteptat să se ia o decizie privind modalitatea unitară de introducere a măsurilor privind deplasările în cadrul UE, între țări. Nu s-a luat o decizie, de aceea vom decide luni în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență să reintroducem restricții pentru țările care au un nivel de infectare superior celui din România, pe ultimele 14 zile”, a declarat premierul român Ludovic Orban.
Pentru cei care pleacă în România și stau acolo o perioadă de maximum 3 zile nu se va impune obligația carantinării, dacă au testul la COVID-19 negativ efectuat cu 48 de ore înainte de intrarea în România.
Dacă vor să stea mai mult de 3 zile, vor avea la dispoziție două variante. Carantină 14 zile, în cazul în care doresc să nu stea în carantină 14 zile, în a cincea zi vor avea posibilitatea de efectuare a testului, iar în cazul în care testul este negativ, la momentul primirii testului negativ vor putea ieși din carantină.