mamaplus

Sezonul alergiei la ambrozie revine. Ce măsuri va întreprinde Primăria Chișinău

-
//
28.04.2020

Primarul general al municipiului Chişinău, Ion Ceban, a dispus responsabililor Întreprinderii Municipale „Spaţii Verzi” să iniţieze măsurile necesare pentru a combate şi a preveni răspândirea ambroziei pe teritoriul capitalei.

„Ținem minte când anii precedenți locuitorii se plângeau pe faptul că au avut de suferit în urma acestei plante, multe persoane având alergie. Astfel, am solicitat să fie identificate acele terenuri, unde crește această plantă, iar locurile să fie strict monitorizate”, a anunțat edilul capitalei.

Potrivit primarului, agenții economici şi persoanele fizice trebuie să aibă grijă de terenurile pe care le dețin și să înlăture ambrozia, în caz contrar aceștia vor fi sancționați conform codului contravențional. Organul constatator în acest caz este poliția, preturile de sector și Direcția locativ-comunală.

În anul 2018, Guvernul a aprobat Regulamentul privind combaterea și prevenirea răspândirii ambroziei, precum și un Plan de acțiuni pentru implementarea acestuia. Conform regulamentului, până la data de 30 mai a fiecărui an, Inspectoratul pentru Protecţia Mediului, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor și Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică vor fi responsabile pentru identificarea terenurilor infectate cu ambrozie și monitorizarea curățirii acestora.

În același timp, în perioada cuprinsă între răsărirea plantei şi sfârşitul perioadei de vegetaţie, responsabilii de gestionarea terenurilor vor fi obligați să distrugă buruiana prin cosire, smulgere sau tratare cu produse de uz fitosanitar. În cazul nerespectării prevederilor regulamentului, persoanele responsabile vor fi sancționate cu o amendă de până la 1500 de lei, iar dacă acestea nu vor putea fi identificate, obligația de a întreține terenul va reveni autorităților publice locale.

“Ambrosia artemisiifolia este o plantă invazivă, extrem de adaptabilă la condiţiile pedoclimatice, rezistentă la secetă şi arşiţă, preferă solurile nisipoase, mai puţin fertile, uşor alcaline, fapt ce o plasează în categoria plantelor dominante, comparativ cu culturile agricole. Polenul acestei plante este considerat un alergen foarte agresiv cu impact negativ asupra sănătăţii populaţiei”, au explicat surse de la Agenţia de Mediu.