mamaplus

Șef secție Reanimare COVID-19: ”Jumătate din pacienți sunt veniți de la nunți și cumetrii”

-
//
28.09.2021

Șeful secției Reanimare COVID-19 de la Institutul de Medicină Urgentă (IMU), Ivan Cîvîrjîc, susține că jumătate din pacienții care erau în secția reanimare COVID-19, erau veniți de la nunți și cumetrii. Despre asta, șeful secției a vorbit în cadrul unui interviu acordat pentru ZDG.

"Noi rămânem într-o fază, după un an și jumătate, în care lucrurile nici pe aproape nu sunt rezolvate. Din păcate ne așteaptă o toamnă destul de încărcată. Este normal ca această boală să treacă într-o formă sezonieră pentru că sunt anumite circumstanțe care favorizează răspândirea mai rapidă. Din câte înțelegem, toamna și primăvara vor fi destul de complicate", spune Cîvîrjîc.

Acesta mai menționează că COVID-ul nu va pleca nicăieri, iar oamenii deja trebuie să învețe să trăiască cu el. Privind apariția mai multor tulpini, șeful secției reanimare COVID, spune că și acesta este un proces normal, întrucât virusul are scopul de a-și prelungi viața în organism. Totodată, asta demonstrează faptul că virusul Sars-CoV-2 are o capacitate mutagenă foarte bună.

"Pentru ca organismul să înțeleagă ce fel de virus este și să găsească mecanismele de luptă, pentru asta este nevoie de timp. Organismul nostru trebuie ajutat și una dintre mecanisme este vaccinul. Vaccinul este acea substanță care mimează infectarea. Este evident că vaccinurile nu te scutesc 100% de boală, dar scopul lor este de a învăța organismul să lupte cu boala", precizează Ivan Cîvîrjîc.

Pe final de interviu, medicul a spus că după valul patru speră ca totul să se termine.

"Este o chestie pe care practic o vizez. Vreau să mă întorc la activitatea mea normală", a adăugat medicul.