Prăpăd într-o grădiniță din sectorul Râșcani. Copiii îngheață în dormitoare, iar mulți dintre ei s-au îmbolnăvit

Prăpăd într-o grădiniță din sectorul Râșcani. Copiii îngheață în dormitoare, iar mulți dintre ei s-au îmbolnăvit

-
//
08.12.2017

Aproape 30 de copii de la o grădiniță din Capitală sunt nevoiți să îndure frigul din cauza unor probleme tehnice. De mai bine de două săptămâni, în grupa lor bate vântul, căldura nu ajunge în dormitor, iar două treimi din copii s-au îmbolnăvit. Părinții nu erau la curent, iar administrația e încă în căutarea soluțiilor.

Au între 3 și 4 anișori și vin aici să învețe culori, numele plantelor și al animalelor. Copiii din grupa 10 de la grădinița 196 din sectorul Râșcani sunt nevoiți să îndure uneori temperaturi scăzute. Părinții spun că mulți au ajuns și la spital.

„A fost răcit, a avut febră l-am tratat. Eu chiar l-am întrebat dacă e frig, pentru că el e mic și el zice: da, e frig. Copilul nu poate să spună minciuni”.

„Copiii mei, săptămâna trecută, ambii au stat acasă răciți. Dorm între 17-18 grade de frig în dormitoare. Au început copii să se scape în pat”.

Părinții cer explicații administrației grădiniței. Recent a avut loc o ședință pe tema sărbătorilor de iarnă. Părinții spun că nimeni din administrația grădiniței nu i-a informat despre problema căldurii. Problema a fost sesizată de către un părinte.

„Dvs. sunteți obligată să ne anunțați că în grupa aceasta nu este căldură. Dar dacă mămica ceea nu venea la amiază și nu punea mâna pe picior. Nici până acum nu era să știm”.

Pentru a remedia problema, directoarea instituției, Svetlana Goldemberg, a instalat câteva reșouri electrice. Din cauza acestora, a ieșit din funcțiune întreaga rețea de electricitate a instituției, iar acum copiii nu au nici lumină în dormitor.

„Eu de exemplu acasă nu pot ca să pun doar reșoul. Reșoul e reșou, el usucă aerul. Aceasta nu este o soluție”.

Administrația instituției cunoaște problema de jumătate de an și a alertat direcția de sector.

„Ne-am adresat vara, atunci când bugetul este deja primit. Noi am înțeles din spusele specialiștilor care au fost aici că problema este remediată”, a declarat Svetlana Goldemberg, directorul grădiniței.

„În perioada de vară noi am făcut niște investigații tehnice ca să fie rezolvată problema. În situația în care s-a dat căldură, nu a fost o problemă atâta timp cât temperatura de afară a fost destul de ridicată”, spune Andrei Pavaloi, direcția educație a sectorului Râșcani.

Responsabilii de la Educație spun că erau la curent cu problema, dar că din cauza lipsei banilor nu au putut-o rezolva. După vizita echipei TV8, ei ne-au dat asigurări că problema va fi rezolvata chiar în acest week-end. Printre soluțiile propuse sunt mărirea presiunii agentului termic de către „Termoelectrica” sau adăugarea unei țevi la sistemul de încălzire.

Sursa: TV8.md