mamaplus

O mamă şi-a ascuns copilul în portbagajul maşinii, ca să-l ducă în Spania

-
//
22.01.2020

Surpriză pentru polițiştii de frontieră, ieri, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak, din Arad. Oamenii legii au găsit un copil de 13 ani sub o pătură, în portbagajul maşinii, ascuns chiar de mama lui, care voia să ajungă cu băiatul în Spania.

Femeia nu avea documente legale pentru minor, aşa că a încercat să-şi scoată ilegal din țară fiul în vârstă de 13 ani.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, copilul era ascuns sub o pătură, în portbagajul autoturismului.

„În urma verificărilor s-a stabilit că persoana ascunsă este un cetățean român în vârstă de 13 de ani şi este fiul pasagerei.

Mama minorului a declarat că dorea să ajungă în Spania împreună cu fiul ei şi a recurs la această metodă deoarece nu deținea document de călătorie valabil pentru minor şi procură notarială din partea tatălui pentru a putea călători în străinătate”, se arată în comunicatul citat. 

Polițiştii de frontieră fac cercetări pentru participație improprie la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale.