Mesajul unui medic i-a emoționat pe internauți: “Astăzi am plâns, pentru că am pierdut o femeie.”

Mesajul unui medic i-a emoționat pe internauți: “Astăzi am plâns, pentru că am pierdut o femeie.”

-
//
07.09.2017

Femeile care au trecut prin durerile unei nașteri sunt adevărate eroine. Numai ele știu cât de greu le-a fost să aducă pe lume o nouă viață, dar niciodată nu se plâng de nimic. Ionuț Ghiță, un medic de peste Prut a scris un mesaj emoționant pe pagina sa de facebook după ce una dintre pacientele sale s-a stins din viață la naștere, cu bebelușul în brațe.

Mesajul unui medic i-a emoționat pe internauți: “Astăzi am plâns, pentru că am pierdut o femeie.”

“Astăzi este cea mai tristă zi din viața mea.

Ca doctor, ajut femei în travaliu și de fiecare dată când sunt în sala de nașteri mă rog la Dumnezeu să binecuvânteze toate mamele.

Durerea prin care trec acestea este de nedescris, nemailuând în calcul cele 9 luni, timp în care poartă sarcina. Ele trec prin foarte multe pentru a aduce o nouă viață pe pământ.

Astăzi am plâns. Din adâncul sufletului meu pentru că am pierdut o femeie. Ne rugăm mereu să nu se întâmple asta, dar uneori Dumnezeu are alte planuri.

De ce este cazul acestei femei atât de dureros? Aceasta s-a chinuit timp de 14 ani să dea naștere unui copil. Am încercat fertilizare In-Vitro și toate metodele cunoscute de om.

După tot acest timp, Dumnezeu o binecuvântase, era deasupra științei și cunoștinței umane. Aceasta a rămas însărcinată în ciuda faptului că avea chisturi ovariene șî câțiva fibromi. Cei din urmă începuse să se topească și totul decurgea OK, atunci am înțeles că Dumnezeu lucrează.

După 9 luni, era timpul, soțul ei s-a grăbit la spital, iar eu am lăsat totul deoparte ca să o asist la naștere. Travaliul a durat ore întregi, iar după 7 ore durerea creștea intens, așa că ne-am hotărât să-i facem cezariană.

Am pierdut-o dar copilul a supraviețuit. Înainte să-și dea ultima suflare, și-a ținut copilul în brațe și a zâmbit spunând: "Dumnezeu e minunat", apoi și-a dat duhul.

Am fost devastat și foarte trist am mers repede să-i dau vestea soțului. La auzul acesteia, bărbatul a leșinat. Ziua cea mai fericită din viața lor se transformase într-un mare necaz.

Astăzi am pierdut o viață doar pentru a o salva pe alta.

Vă rog să respectați femeile pentru că acestea trec prin văile morții pentru a da naștere unora noi. Respectați-vă mamele, soțiile și surorile!

Purtând un copil în burtă 9 luni nu este o glumă, nici travaliul la care sunt supuse acestea. Femeile fac un mare sacrificiu.

Mă rog zilnic la Dumnezeu ca să protejeze pe toți ce citesc această postare, mai ales femeile însărcinate, menționați-le în rugăciunile voastre.

Dragi soți, respectați-vă soțiile pentru că acestea sunt adevăratele făcătoare de vieți. Dumnezeu să întărească și să ocrotească toate femeile însărcinate și să le ajute să treacă cu bine peste miracolul nașterii.”

Sursa: Mamaplus.MD