Locuitorii Capitalei nu se grăbesc să solicite pornirea căldurii

Locuitorii Capitalei nu se grăbesc să solicite pornirea căldurii

-
//
16.10.2017

Deși fondul locativ municipal este pregătit pe deplin să primească agentul termic, chișinăuienii nu se grăbesc să solicite pornirea căldurii. Potrivit șefului Direcției generale locativ-comunală și amenajare, Petru Gontea, la acest moment sunt conectate numai 35 de blocuri, transmite IPN.

Locuitorii Capitalei nu se grăbesc să solicite pornirea căldurii

Petru Gontea a declarat, la ședința operativă de la Primărie, că oamenii nu se grăbesc să solicite agentul termic pentru că încă mai este cald. Cei care vor căldură trebuie să se adreseze gestionarului blocului locativ, iar acesta va depune o cerere la sediul teritorial al întreprinderii de termificare, în funcție de sector.

În ceea ce ține de reparația acoperișurilor, șeful Direcției a menționat că s-au făcut 90% din lucrările planificate. Acestea urmează să fie încheiate până se strică vremea. Petru Gontea a mai spus că, de regulă, problema acoperișurilor apare imediat după ploi.

Cât privește salubrizarea, Petru Gontea a declarat că se muncește în regim intens la evacuarea frunzișului. Autoritățile îndeamnă locatarii să nu arunce deșeurile menajere în grămezile de frunze. 

Sursa: ipn.md