mamaplus

La Comrat a fost deschis un centru de plasament pentru copii

-
//
01.04.2023

Un centru de plasament pentru copiii aflați în situație de risc a fost deschis la Comrat, cu sprijinul Uniunii Europene și al Fundației Soros Moldova.

mamaplus

Serviciul social a fost creat de Asociația Obștească „VESTA”, în parteneriat cu administrația raionului Comrat, care a cofinanțat lucrările de reparație și amenajare, transmite Știri.md.

În centru vor fi plasați copiii ajunși temporar în custodia poliției, cei separați de părinți sau rămași fără un loc de trai, pentru a beneficia de protecție temporară și de asistență la reintegrarea în familie sau integrarea socială. Aici ei au condiții de trai și educație adecvate vârstei, nevoilor și stării de sănătate.

„Copiii care au ajuns într-o situație dificilă au nevoie de susținere în procesul de învățare și dezvoltare. Vom vizita împreună expoziții, vom participa la ateliere de meșteșugărit și la lucrări în gospodăria agricolă a asociației noastre, ajutând astfel copiii să-și autoevalueze potențialul și să se integreze în societate”, a spus Antonina Volkova, președinta Asociației „VESTA”, la deschiderea Centrului.

„Crearea acestui serviciu ne permite să diversificăm serviciile sociale în regiune, cu un accent deosebit pe protecția drepturilor copilului. Din această cauză noi am contribuit cu 334,5 mii de lei din bugetul Găgăuziei pentru reparația încăperilor Centrului. Asigurarea protecției și securității copiilor aflați în situații dificile este principala noastră preocupare”, a declarat președintele administrației raionale Comrat, Ivan Topal.

”Acest serviciu este unul dintre cele 40 de servicii sociale pe care le creăm în diferite localități împreună cu partenerii noștri - Fundația Soros Moldova, Keystone Moldova și Institutum Virtutes Civilis. Ne bucurăm că aici am găsit înțelegerea și deschiderea autorităților publice locale, care au venit cu propria contribuție. Noi vom continua să susținem societatea civilă nu doar în domeniul social, prioritar pentru moment din cauza crizelor prin care trece Republica Moldova, și sperăm că societatea civilă din Găgăuzia va fi la fel de activă și vom continua să implementăm proiecte împreună”, a declarat Victoria Neaga, manageră de proiecte la Delegația Uniunii Europene.

„Crearea acestui Centru oferă autorităților o soluție de urgență pentru cazurile grave de neglijență, abuz și violență asupra copiilor. Este important ca serviciile sociale dezvoltate în cadrul proiectului să ofere protecție celor care au mare nevoie de ea. Este salutabil parteneriatul valoros pe care organizația VESTA a reușit să-l construiască cu autoritățile pentru dezvoltarea acestui serviciu și pentru a-i asigura funcționarea. Parteneriatele pe care le creează societatea civilă cu autoritățile publice pentru a dezvolta serviciile sociale la nivel local aduc aceste servicii mai aproape de oameni, le conferă calitate și durabilitate. De aceea

Fundația Soros Moldova susține implementarea unor astfel de proiecte”, a spus Petru Culeac, director executiv al Fundației Soros Moldova.

Centrul de plasament temporar pentru copiii aflați în situație de risc din Comrat este unul dintre cele 40 de servicii sociale dezvoltate în cadrul proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune” finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Keystone Moldova și AO Institutum Virtutes Civilis.