Infecțiile care îi omoară pe moldoveni. Suntem pe primul loc în lume

Infecțiile care îi omoară pe moldoveni. Suntem pe primul loc în lume

-
//
31.05.2017

Moldova ocupă primul loc în lume la capitolul decese provocate de cirozele hepatice. La 100 de mii de oamenii sunt înregistrate 71,2 decese, potrivit datelor internaționale. Aproape 57 la sută dintre bolnavii cu hepatita B și aproape 71 la sută dintre cei cu hepatita C nu știu de unde s-au infectat. Autoritățile ne spun însă că doar 2,4% dintre bolnavii cu HVB și  12% - cu HVC au luat virusul din spital.

Infecțiile care îi omoară pe moldoveni. Suntem pe primul loc în lume

Situația epidemiologică privind hepatitele este cu atât mai gravă, cu cât țara practic nu dispune de servicii de screening a hepatitelor virale și nici nu se respectă algoritmele de diagnostic ale acestora. Din acest motiv, mulți bolnavi sunt diagnosticați insuficient sau chiar incorect.

De exemplu, din numărul total de pacienți, anual, doar 155 beneficiază de tratament împotriva hepatitei B, 180 - sunt tratați împotriva hepatitei C și 30 – împotriva hepatitei D, iar 1.362 sunt în lista de așteptare de tratament. Asta, deși responsabilii din sănătate și-au propus să asigure cu tratament antiviral pentru cel puțin 300 de persoane infectate cu hepatita B și alte 300 – care suferă de hepatita C. alți 100 de pacienți ar fi trebuit să fie tratați de hepatita D.

Nici la capitolul imunizare împotriva hepatitelor nu stăm fenomenal. În perioada 2012-2015 doar 81 la sută dintre persoanele din grupurile de risc au fost vaccinate cu prima doză a medicamentului, aproape 85% - cu a doua doză de vaccin, peste 82% - cu a treia și peste 96 – cu a patra doză de vaccin.

Pe lângă toate aceste neajunsuri, Moldova nu are un registru național electronic pentru evidența morbidității și mortalității bolnavilor cu hepatite și ciroze  hepatice. Colectarea și stocarea informațiilor se face în scris, fiind utilizat programul Excel. Din acest motiv, capacitatea de analiză este limitată, iar acest lucru provoacă neclarități și posibilități reduse de cuantificare a eficienței măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor.

În Moldova sunt peste 43 de mii de bolnavi cu hepatite virale cronice, dintre care aproape 26 de mii au hepatita B și peste 13 mii - hepatita C. În jur de 1.500 de bolnavi suferă de hepatita D. 

Sursa: www.e-sanatate.md