mamaplus

Incredibil! Femeia care și-a abandonat copilul nou-născut în vie, s-a întors cu el acasă (VIDEO)

-
//
22.07.2020

Femeia care și-a născut cel de-al cincilea copil și l-a abandonat în vie, s-a întors de la spital cu nou-născutul acasă zilele trecute. Ceilalți patru copii însă nu sunt acasă, pentru că au fost duși la un centru de plasament, după cele întâmplate. Bebelușul a stat în soare câteva ore bune după ce mama l-a născut și abandonat printre spini, într-o podgorie din raionul Nisporeni.

Ana regretă cele întâmplate la sfârșitul lunii iunie și spune că nu și-a dat seama ce a făcut. Acum, ea își dorește copiii înapoi, acasă. „Eram la legat la lăstari la vie la Cristești. Am avut dureri și îmi era rău. Nu mi-am dat seama ce se întâmplă. Singură am născut. Nu știu de ce am făcut asta. Nu îmi dădeam seama ce fac”, le-a spus femeia jurnaliștilor de la Hîncești.

Amintim că un nou-născut a fost găsit pe 6 iulie spre seară într-o vie din satul Cristești, raionul Nisporeni, după ce a stat mai mult timp în soare. Cea care a alertat oamenii legii a fost o localnică în vârstă de 54 de ani care a auzit plânset de bebeluș în timp ce muncea în vița-de-vie. Polițiștii au solicitat imediat intervenția medicilor, copilașul primind toate îngrijirile necesare, iar la scurt timp a fost găsită și o mămică care are bebeluș de 5 luni și care a alăptat micuțul abandonat.

După ce a mâncat minute în șir, micuțul a fost transportat la Spitalul raional din Nisporeni pentru îngrijiri. La scurt timp a fost identificată și mama nou-născutului. Aceasta s-a dovedit a fi o tânără de 31 de ani din satul Chetroșeni, raionul Hâncești, care le-a spus oamenilor legii că, în timp ce se afla în câmp „cu ziua”, a simțit dureri abdominale.

S-a pornit spre casă, dar a mers vreo 30 de metri și a născut pe deal. Din lipsa resurselor financiare și de teama că nu va avea cu ce să îl crească, a abandonat micuțul în vița-de-vie.