mamaplus

Femeia care și-a ucis în bătaie copilul de doi ani, condamnată la 14 ani de închisoare

-
//
18.01.2022

Femeia de 27 de ani, care și-a omorât în februarie 2021 în bătaie băiețelul în vârstă de aproape doi ani şi jumătate, a fost condamnată definitiv la 14 ani de închisoare. Deși cazul a avut loc anul trecut, oamenii legii au anunțat acum verdictul final. Cazul a avut loc într-o localitate din județul Buzău, România.

Femeia a fost internată provizoriu în perioada 5 martie – 14 iunie 2021 la Spitalul de Neuropsihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranță Buzău. Ulterior, ea a fost a fost arestată preventiv, după ce s-a stabilit că a avut discernământ în momentul comiterii faptei.

Tragedia s-a petrecut pe 1 februarie 2021, însă cazul a ieșit la iveală abia după trei luni. În urma cercetărilor s-a stabilit că tânăra mamă şi-ar fi bătut copilul până l-a lăsat fără suflare, însă a declarat anchetatorilor că acesta s-ar fi accidentat în timp ce se juca cu cei doi frați mai mari.

La autopsie, legiștii au constatat că moartea copilului a fost violentă, cu hemoragie intracraniană. Mai mult, avea urme de mușcături pe corp. Femeia a susținut că ea l-a mușcat pe copil, când a văzut că nu mai mișcă, încercând astfel să-l facă să-și revină.