mamaplus.md

Educaţie fără violență. Cadrele didactice din instituţiile preşcolare vor fi instruite cum să educe copiii

-
//
21.11.2018

Iniţiativa Ministerului Educaţiei vine după apariţia în presă a unor înregistrări audio, în care o dădacă de la o grădiniţă din Capitală agresa fizic şi verbal un copil. Pentru prima dată, cursurile s-a desfăşurat la Călăraşi.
 

noi.md

30 de directori din instituţiile din raion au făcut schimb de experienţă, iar psihologii le-au explicat că fiecare copil este diferit şi trebuie tratat ca atare. 

"În lucru cu copiii se întâmplă diferite situaţii. Educatorul este acel monitor, care trebuie să dirijeze, să creeze astfel situaţia ca copilul să se simtă mereu bine", a afirmat Ecaterina Prepeliţă specialist principal de la Direcţia Învăţământ Călăraşi.

Practicile învăţate vor fi împărtăşite educatorilor şi dădacelor.

"Cât nu ar cunoaşte un cadru didactic permanent trebuie să fie instruiţi.Copii sunt diferiţi, au caractere diferite astfel că cadrele trebuie să cunoască. Trebuie să ştie cum să soluţioneze problema cât mai uşor", Silvia Dodon director grădiniţa "Doremicii".

Educatoarele de la grădiniţa "Doremicii" din Călăraşi, recunosc faptul că, uneori, sunt supuse testului răbdării de către cei mici, dar nu aplică niciodată violenţa în astfel de situaţii.

"Cam adesea ne enervăm. Dacă copilul doreşte să facă altceva decât ceea ce am programat eu, hai atunci să facem ceea ce vrei tu", ne-a spus Nina Onisim,  educatoare.

"Copilul este copil. Prin faptele lui care sunt inconştiente noi nu putem să-l penalizăm.Lăsăm dispoziţia proastă după gard ăsta este marele secret", a comunicat o altă educatoare la grădiniţa Doremicii din oraşul Călăraşi, Nina Mândrescu.

Părinţii sunt bucuroşi că educatoarele şi dădacele vor fi instruite cum să facă faţă conflictelor cu micuţii lor. Iată ce spun mămicile copiilor.

"Este foarte important ca copilul să se simtă bine, să fie în afara oricărui risc".

"Nici într-un caz violenţa. Să fie în siguranţă la grădiniţă".

Cursurile vor fi susţinute de psihologi, în toate raioanele ţării, iar prima oră de acest fel s-a desfăşurat la Călăraşi. 

Sursa: publika.md