Una dintre cele mai importante și folositoare deprinderi, pe care orice părinte trebuie să i-o cultive copilului său încă din cea mai fragedă copilărie, este spălatul pe mâini. Sarcina ta constă în formarea la copil a unui reflex necondiționat – să se spele pe mâini când vine de afară, înainte de mâncare şi în multe alte situaţii.
Astfel copilul tău va fi protejat de helmintiază și de multe dintre infecțiile gastrointestinale.
Învață copilul să se spele pe mâini încă de mic
Poți începe să-l obișnuiești pe micuț să se spele pe mâini încă de la prima băiță. Este foarte important ca micuțul să nu aibă frică de apă și să nu trăiască emoții negative în timpul scăldatului. Acordă o atenție deosebită mânuțelor – stropeşte-le cu apă și lasă-l pe copil să se joace cu ele prin cădiţă.
De îndată ce copilul învață să meargă, poți trece la următoarea etapă – spălaţi-vă pe mâini împreună. Pune un scăunel lângă lavoar, lasă copilul să se urce pe el şi ajută-l să se spele. Arată-i și explică-i cum să se spele corect pe mânuţe, repetă-i cât mai des că degetele și palmele trebuie să fie mereu curate și că apa și săpunul ne protejează împotriva bacteriilor și microbilor. Pentru a-l convinge pe micuţ să se spele pe mâini, poţi cumpăra un săpun mai neobişnuit, cu miros plăcut. Nu uitaţi că săpunul nu trebuie să conţină componente nocive. E bine ca acesta să fie lichid.
Pentru prima spălare recomandăm săpunul-cremă lichid pentru copii „Ушастый Нянь”, cu ulei de măsline și aloe vera.
Flaconul de săpun este prevăzut cu un dozator comod, din care curge ușor săpunul lichid de culoarea laptelui. Are un miros plăcut, face spumă din abundenţă și se clăteşte foarte ușor, lăsând o senzaţie plăcută de curăţenie. Uleiul de măsline și extractul de aloe vera sunt ideale nu doar pentru spălatul mâinilor, ci şi a întregului corp.
Ne spălăm singuri pe mâini!
De la vârsta de 3 ani, copilul se poate spăla pe mâini în mod independent. Ai grijă de el, supraveghează-l, ajută-l dacă are nevoie. Dacă mânuţele copilului sunt prea murdare, acesta va avea nevoie cu siguranţă de ajutorul tău. Nu uita să îi povesteşti micuţului la ce foloseşte această procedură, vorbeşte-i despre bacterii şi microbi, dar nu exagera, pentru ca cel mic să nu dezvolte o frică panicardă de aceşti dăunători invizibili.
Laudă-ţi neapărat odoraşul după ce s-a spălat singur pe mâini!
Şi mama trebuie să folosească produse pentru spălatul mâinilor care să nu provoace iritaţii la copilaşi. Cel mai bine este să utilizaţi săpunul lichid.