Creștinii ortodocși din Republica Moldova sărbătoresc în fiecare an pe data de 6/19 august Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos, numită în popor şi Obrejenia, Pobrojenia, fiind singura zi din actualul Post al Adormirii Maicii Domnului în care Biserica dezleagă la pește.
Această sărbătoare amintește de minunea care a avut loc pe muntele Taborului, unde Hristos își descoperă dumnezeirea Sa prin natura umană pe care a asumat-o.
La Slujba din 19 august, peste Biserica Ortodoxă, în timpul slujbei oficiate de Patriarhul Ierusalimului, apar nori foarte deasupra muntelui Tabor, deşi în această lună cerul este mereu senin. Aceasta fiind una dintre cele trei minuni pe care creștinii le pot vedea în Țara Sfântă, pe lângă Lumina Învierii şi întoarcea cursului râului Iordan înapoi la Bobotează.
Schimbarea la Față a Domnului — scurt istoric și semnificație
Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului apare la începutul secolului al IV-lea, când Sfânta Împarateasă Elena construiește o biserică pe Muntele Tabor. Iar în actele oficiale se este menționată din prima jumătate a secolului al V-lea. În Occident, sărbătoarea a ajuns mai târziu, prin hotărârea luata de papa Calist al III-lea, după ce creștinii i-au învins pe turci la Belgrad, în anul 1456.
În Biserica Ortodoxă Rusă există obiceiul ca în această zi să se facă pomenirea generală a răposaților, iar în biserici creștinii obișnuiesc sî aducă struguri, pe care îi împart credincioșilor.
Schimbarea la Față a Domnului este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti, având ca semnificație momentul în care apostolii Mântuitorului, aflați pe muntele Tabor, s-au convins că acesta este Fiul Lui Dumnezeu.
Pe când Iisus se ruga pe muntele Tabor, apostolii, moleşiti de somn, au tresărit atunci când fața Lui s-a luminat puternic, iar hainele se făcuseră albe ca zăpada.
„Și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 2)
Apoi, în acea lumină, apar doi bărbați care stau de vorba cu Iisus despre Patimă şi Moartea Sa în Ierusalim. Este vorba despre marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie.
Sfantul Maxim Mărturisitorul vede în prezenta lui Moise și a lui Ilie pe Tabor, o exprimare a faptului că la îndumnezeire se poate ajunge atât pe calea căsătoriei, simbolizată de Moise care a fost căsătorit, cât și pe calea necăsătoriei, arătată prin Ilie.
Sfinții Părinți au rânduit ca această sărbătoare să aibă loc în august, ultima luna din anul bisericesc, ca să cunoaștem că întru această slavă va veni să judece întregul neam omenesc.
Schimbarea la Față mai este numită în popor şi Pobrojenia. Denumirea Obrejenie vine din slavonă, însemnând transformare, schimbare. Denumirea de Probojanii vine tot din slavonă, de la verbul popular „a probazi", semnificând a ocărî sau a certa. Dacă denumirea în limba greacă a sărbătorii Schimbării la Față a Domnului este Metamorphosis (Transfigurarea), iar în limba slavonă Preobrajenie, Sfântul Antim Ivireanul o numește sugestiv Dumnezeiasca Infrumusețare a lui Hristos.
Obiceiuri populare
În popor se spune că femeile însărcinate, dacă vor respecta această zi, vor avea o naştere uşoară, iar copiii le vor fi sănătoşi. Fetele nu-i bine să se spele în această zi pentru că nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte iarba, iar cei care se roagă în această zi să scape de o patimă (beție, tutun, preacurvie), vor fi cu siguranță vindecați.
Se mai spune că odată cu Schimbarea la Față, toamna începe să-şi intre treptat în drepturi. De acum înainte, iarba nu mai creşte, păsările se pregătesc să plece spre țările calde, iar insectele se pregătesc să ierneze.
Bătrânii spun că dacă în Ziua Schimbării la Față vremea este însorită şi plăcută, toamna va fi una roditoare şi îmbelşugată, iar dacă plouă, toamna va fi mohorată. Tot în popor se spune că dacă în postul Adormirii Maicii Domnului plouă mult, atunci iarna care va veni va fi plină de ninsori.
De asemenea, țăranii se grăbesc ca până la această dată să termine de cosit şi de adunat fânul. Tot acum este perioada în care se culeg şi ultimele plante medicinale.