mamaplus

COVID-19 în Moldova: 44 de persoane infectate se află în stare gravă

-
//
30.03.2020

Declarația îi aparține ministrului Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, care a precizat, în cadrul unui briefing de presă, că 32 dintre aceștia se află la Spitalul Toma Ciorbă, iar alte 12 pacienți - la Spitalul Clinic Republican.

La Spitalul Clinic de boli infecțioase „Toma Ciorbă” sunt internați 127 de pacienți testați pozitiv pentru COVID-19, 32 dintre acestea fiind în stare gravă, iar 86 - în stare de gravitate medie și satisfăcătoare.

Alte 20 de persoane, printre care 15 copii, sunt internate la Spitalul de boli contagioase pentru copii. 14 dintre aceștia se află în stare medie, iar 6 - satisfacătoare.

La Spitalul Clinic Republican rămân internate 13 persoane, 12 aflându-se în stare gravă, iar un pacient este în stare medie. Iar la Spitalul „Emilian Coțaga” rămâne internată o mamă, a cărei stare este satisfăcătoare.

Până acum, în R.Moldova au fost înregistrate 263 de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus.