Un număr de 940 de elevi ai instituțiilor de învățământ din Republica Moldova, cu rezultate foarte bune la învățătură, se vor odihni în această vară în tabere de vară din România. Elevii vor participa la diverse activități educative, culturale și sportive, transmite Moldpres.
Totodată, va fi organizată o serie de prelegeri despre istoria și civilizația românească, dar și proiecții de filme românești. Programul mai include excursii și drumeții la obiective culturale și turistice.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC), taberele vor fi deschise în mai multe Centre de agrement, inclusiv Oglinzi din județul Neamț, Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud, Sulina, județul Tulcea și Botoșani, județul Botoșani.
Beneficiarii Programului „ARC”, aflat la cea de-a XIV-a ediție, sunt elevi din instituțiile de învățământ primar și secundar, câștigători ai olimpiadelor/concursurilor naționale și internaționale, dar și tineri cu rezultate foarte bune la învățătură, aptitudini deosebite în sport, muzică, arte plastice etc. Cheltuielile privind cazarea, alimentația și transportul din Chișinău spre România, vor fi asigurate de organizatori. Elevii vor fi însoțiți de 101 cadre didactice.
Programul de tabere este organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României, prin intermediul Ambasadei României în Republica Moldova. Un grup de 149 de elevi și 15 cadre didactice au plecat pe 2-3 iulie curent la Centrele de agrement Oglinzi, județul Neamț; Sulina, județul Tulcea și Botoșani, județul Botoșani.