mamaplus

Cazul tragic din Parcul „Alunelul”: În urma decesului fetiței de un an a fost deschis un dosar penal

-
//
16.05.2022

Procuratura municipiului Chişinău, Oficiul Buiucani, informează astăzi, 16 mai, că urmare a autosesizării organului de urmărire penală, la 14 mai, a fost pornită urmărirea penală pe faptul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către persoane publice a obligaţiilor de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase faţă de ele, care a cauzat decesul unui copil de un an.

Tot astăzi, primarul capitalei, Ion Ceban, a dispus suspendarea din funcție a conducerii Asociației de Gospodărire „Spații Verzi”.

„A fost deschisă o anchetă internă, iar în trei zile va fi prezentat un raport pe caz. Până miercuri, responsabilii trebuie să prezinte toate datele la subiectul accidentului de sâmbătă. Rog în această perioadă, conducerea de la Spații Verzi să fie înlăturată de la procesul de gestiune și suspendarea din funcția a directorului în această privință”, a declarat Ion Ceban în cadrul ședinței de luni a serviciilor Primăriei.

Amintim că la data de 14 mai, o fetiță de aproximativ doi ani, a fost lovită de o secțiune de arbore, rupt de pe trunchiul acestuia, în timp ce copilul se afla împreună cu rudele în parcul „Alunelul”, situat pe str. Calea Ieșilor din municipiul Chișinău.

Minora a fost transportată în Secția reanimare a Spitalului Clinic Municipal Pentru Copii din capitală, însă urmare a leziunilor corporale primite aceasta a decedat în seara aceleiaşi zile.

Potrivit municipalității, pentru acest parc, Întreprinderea Municipală Spații Verzi a solicitat de la Agenția de Mediu, curățarea și defrișarea a 170 de arbori. Agenția, însă, a dat acceptul doar pentru curățarea și defrișarea a 70 de copaci.

Pe de altă parte, Agenția de Mediu susține într-o notă informativă că arborele vizat în cazul decesului prematur al copilului nu se regăsește în lista arborilor propuși spre coordonare și autorizare a efectuării tratamentelor silvotehnice de către Î. M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” în solicitarea sa.

”În conformitate cu Legea nr. 591/99 cu privire la spațiile verzi ale localităților urbane şi rurale, administrarea spațiilor verzi proprietate publică este exercitată de către autoritățile administrației publice locale.”, se mai arată în comunicatul Agenției de Mediu.