mamaplus

Au apărut noi detalii despre nou-născutul lăsat să moară de frig într-o grădină

-
//
17.11.2021

Fără remușcări și fără să încerce vreo clipă să ascundă detaliile crimei pe care au comis-o, cele două femei le-au explicat procurorilor din Galați că nu aveau cum să crească băiețelul. Nenorocirea a fost scoasă la iveală de o vecină căreia femeia care tocmai născuse i-a spus, cinic, că a scăpat de burtă. Grozăvia s-a petrecut în urmă cu o săptămână, în comuna Rădești, județul Galați. Femeia de 40 de ani a născut în casa în care locuia împreună cu mama de 72 de ani și cu partenerul acesteia. 

Anchetatorii spun că toți erau consumatori de alcool și condițiile de trai erau mizere. Cu toate acestea, creșteau opt pisici și patru căței.

“Copilul a fost născut în noaptea de nouă spre zece noiembrie, născut viu, iar ulterior atât mama, cât și fiica au luat hotărârea de a-l abandona în frig, în grădina locuinței, unde a fost descoperit în data de 12 noiembrie fără viață, de organele de poliție din comună și primarul localității.”, susține Liliana Istrate, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.

Autoritățile din comună nu știau nimic despre sarcina femeii. De fiecare dată când era întrebată despre burtă spunea că a mâncat prea mult. Asistenta socială știe că ar fi avut și probleme psihice, motiv pentru care primea o indemnizație de handicap accentuat, gradul doi. Totuși, funcționarii de la primărie nu au verificat temeinic situația femeii.

“Nu s-a știut că-i însărcinată. Am mers la medicul de familie și am întrebat dacă într-adevăr era în evidență. Poate era în evidența medicului de familie și nu știam noi, ca și primărie, dar nici medicul nu știa de această sarcină, nu era în evidența medicului de familie, deci a fost o surpriză pentru toți.”, afirmă Tincuța Păvălașc, asistent social.

În fața procurorilor, cele două femei nu au arătat niciun semn că le-ar părea rău de ceea ce au făcut: uciderea, cu bună-știință, a unui prunc nevinovat.

L-au lăsat, încă în viață, afară, în curtea casei, pe un frig cumplit și au așteptat să moară. Apoi, femeia s-a lăudat unei vecine că a scăpat de burtă, iar aceasta s-a dus glonț la poliție.

“Au recunoscut fără niciun fel de remușcare, fără niciun fel de încercare de a justifica comiterea infracțiunii. Convingerea bunicii era că inculpata nu are lapte și nu are rost să se mai complice cu un copil în grija familiei, la momentul respectiv.”, a mai adăugat Liliana Istrate, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.

Femeia de 40 de ani era la prima naștere

Potrivit localnicilor, avea relații cu mai mulți bărbați din comună cu care întreținea raporturi intime. Acum mama și fiica au fost arestate pentru 30 de zile pentru omor calificat, iar pedeapsa prevăzută de lege este de la 25 de ani până la închisoare pe viață.