mamaplus

Astăzi creștinii ortodocși o cinstesc pe Sfânta Mare Muceniță Fotinia

-
//
26.02.2020

La 26 februarie creştinii ortodocşi o prăznuiesc pe Sfânta Muceniță Fotini. Părintele arhimandrit Cleopa spunea, într-una din predici, că, în vremea aceea „toți locuitorii din provincia Samaria, făceau parte dintr-un fel de sectă a Vechiului Testament, separându-se de templul din Ierusalim şi respectând numai primele cinci cărți ale lui Moise. De aceea, între iudei şi samarineni era o veche duşmănie, încât nici nu vorbeau unii cu alții”.

Din Sfânta Scriptură aflăm că în vremea propovăduirii Sale, umblând prin locurile Palestinei, Mântuitorul Iisus Hristos a ajuns şi la o cetate a Samariei, numită Sihar. În aceste locuri se afla şi fântâna lui Iacov. Ostenit de călătorie, Mântuitorul S-a aşezat lângă fântână, pentru a se odihni. “(...) era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: «Dă-Mi să beau!» Că ucenicii Săi se duseseră în cetate să cumpere merinde. Femeia samarineancă I-a zis: «Cum!, tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă...?» – Pentru că Iudeii nu au amestec cu Samarinenii –. Iisus i-a răspuns, zicând: «Dacă ai fi cunoscut darul Lui Dumnezeu şi Cine este Cel care-ți zice: Dă-Mi să beau!, tu ai fi cerut de la El, şi El ți-ar fi dat apă vie». Femeia I-a zis: «Doamne, nici găleată nu ai, iar fântâna este adâncă; de unde dar ai apa cea vie? Eşti tu cumva mai mare decât părintele nostru Iacob, care ne-a dat această fântână, şi el însuşi a băut din ea, ca şi fiii lui şi turmele lui?» Iisus, răspunzând, i-a zis: «Tot cel ce va bea din apa aceasta, iarăşi va înseta; dar cel ce va bea din apa pe care Eu i-o voi da, nu va mai înseta în veac, că apa pe care i-o voi da Eu se va face într'însul izvor de apă săltătoare spre viață veşnică». Femeia I-a zis: «Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot»“. (Ioan 4, 6-15).

Mai târziu, femeia samarineancă a călăuzit numeroşi păgâni spre “izvorul de apă vie”. Aşa cum citim în volumul “Viețile Sfinților de peste tot anul”, predicând cuvântul Evangheliei, împreună cu fiii ei, i-a determinat pe mulți să creadă cu tărie în Hristos.

Pe vremea lui Neron, împăratul Romei, s-a pornit prigoană mare împotriva creştinilor. În acea vreme, Sfânta Fotini, aflându-se cu Iosi, fiul ei, în cetatea Cartaginei, în Africa, propovăduia acolo Evanghelia Lui Hristos, cu îndrăzneală. Iar Victor, fiul ei cel mai mare, făcând numeroase vitejii în războiul cu avarii, a fost făcut general de către împărat şi a fost trimis, în Italia, ca să-i chinuiască pe creştini. La Roma, ducele Sebastian l-a sfătuit să nu-şi primejduiască viața, ci să asculte porunca împăratului. “(....) Atunci Victor i-a zis: «Eu vreau să fac voia cerescului şi nemuritorului Împărat!»”. La scurt timp, ducele Sebastian a orbit şi a rămas fără grai. A zăcut trei zile apoi, dintr-o dată, a exclamat: “Unul este Dumnezeu! Cel al creştinilor!”, slăvindu-L pe Domnul şi botezându-se. Sinaxarul ne spune că, după ce a ajuns la urechile împăratului Neron vestea că Victor, generalul Italiei, mama acestuia, Fotini, fratele, Iosi, şi Sebastian ducele cetății, propovăduiesc învățătura lui Petru şi a lui Pavel şi a celorlalți Apostoli, fierbând de mânie, a trimis slujitorii să-i aducă pe creştinii de acolo, bărbați şi femei, la Roma. Atunci Domnul s-a arătat acestor creştini zicându-le: «Veniți către Mine toți cei osteniți şi împovărați şi Eu vă voi odihni pe voi. Nimic să nu vă temeți, că Eu sunt cu voi, şi Neron cu ai lui va fi biruit». Iar către Victor, a zis: «De acum Fotin va fi numele tău, căci mulți luminându-se prin tine, vor veni la Mine; iar cuvântul tău va întări pe Sebastian spre mărturisire; şi fericit va fi cel ce se va nevoi până la sfârşit». Acestea zicând Hristos Domnul, S-a suit la cer”. La Roma, împăratul a încercat prin felurite metode să-i determine să se lepede de Hristos. “Dar sfinții, ridicând ochii spre cer, au zis: «O, Hristoase, Împărate al cerului, să nu se întâmple niciodată una ca aceasta, ca să ne despărțim de credința şi dragostea pe care o avem către Tine! » Apoi împăratul a întrebat iarăşi pe sfinți: care este numele vostru? Iar sfânta i-a zis: eu am fost numită Fotini de Iisus Hristos, Dumnezeul meu; iar surorile mele: cea de a doua (...) se numeşte Anatoli; a treia, Foto; a patra, Fotida; a cincea, Paraschevi; şi a şasea, Chiriachi. Iar fiii mei aceştia: cel dintâi se numeşte Victor, care a fost numit mai pe urmă de Domnul meu Iisus Hristos, Fotin; iar al doilea, care este cu mine, Iosi”. Atât Sfânta Fotini, cât şi cei care erau împreună cu ea, supuşi unor chinuri teribile, au primit muceniciei la 26 februarie.

Sfânta Muceniță Fotini (Fotinia) este ocrotitoarea celor ce poartă numele Luminița şi Svetlana. Fotini corespunde numelui grecesc Photeiné, un derivat de la “photos” (lumină), având corespondent în slavă - Svetlana şi în română - Luminița.