Asistenţă pentru femeile care aşteaptă un copil neplanificat

Asistenţă pentru femeile care aşteaptă un copil neplanificat

-
//
13.07.2016

Toate doamnele, domnişoarele, inclusiv cele minore, care se află în situaţie dificilă, au o sarcină nedorită, ascunsă de părinţi, rude, neavând sprijin şi suport din partea celor apropiaţi, se pot adresa autorităţilor municipale pentru a beneficia de anumite servicii. Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului vine cu mai multe informaţii în contextul cazului recent în care un nou-născut a fost găsit într-un tomberon, abandonat de mama sa, transmite IPN.

Asistenţă pentru femeile care aşteaptă un copil neplanificat

Într-un comunicat de presă, Direcţia menţionează că femeile aflate în dificultate se pot adresa la direcţia de sector sau raională, în funcţie de reşedinţă, pentru ca, de comun acord, să fie elaborat un plan de asistenţă şi, în dependenţă de necesităţile individuale, urmează a fi oferite şi alte servicii. Printre acestea se numără consilierea psihologică şi medierea relaţiilor cu părinţii, rudele, în vederea reintegrării familiale şi sociale.

La fel, persoanele pot beneficia de plasament în centrul maternal în timpul sarcinii şi/sau după naştere împreună cu copilul. Centrul maternal este un adăpost temporar, unde femeia va primi asistenţă medicală, juridică, socială, psihologică, alimentaţie gratuită pentru ea şi copil, îmbrăcăminte şi scutece. Concomitent, beneficiara poate frecventa cursuri de specializare pentru a căpăta o profesie, ulterior având posibilitatea să se angajeze. Mamele cu copii se pot afla în serviciu maternal pentru o durată determinată de 3 luni, iar în cazuri excepţionale, acest termen poate fi prelungit până la 12 luni.

După ieşirea din serviciu, când tânăra mamă va avea un loc de muncă, copilul poate frecventa grupa creşă, unde sunt admişi copiii de la 4 luni până la 2,5 ani. Direcţia menţionează că acestea sunt doar o parte din serviciile pe care le poate accesa beneficiara, însă, în dependenţă de necesităţile individuale, de complexitatea problemei, autoritatea tutelară va interveni şi va asigura asistenţă multilaterală, implicând şi partenerii neguvernamentali în scopul de a preveni separarea copilului de familie şi cazurile tragice, precum cel întâmplat recent.

Persoanele interesate se pot adresa la Direcţia generală, care se află pe strada  Alexandru Vlahuţă, 3, sau la numărul de telefon 022 242702, e-mail: dmpdcchisinau@mail.ru.

La fel, persoanele pot apela la Direcţia din sectorul Botanica: strada Teilor, 10 tel.: 022 763586, e-mail: directia.botanica@mail.ru; Direcţia sectorului Buiucani: strada M. Viteazu, 2, tel.: 022295027, e-mail: dpdcbuiucani@yahoo.com; Direcţia sectorului Centru: strada Bulgara, 43, tel.:022546515; e-mail: dpdccentru@gmail.com; Direcţia sectorului Ciocana: strada Mircea cel Bătrân, 16, tel.: 022 331935; e-mail: dpdcciocana@gmail.com ; Direcţia sectorului Râşcani: strada S. Lazo, 27/1, tel.: 022293467. e-mail: dpdcriscani@gmail.com.

Sursa: IPN.md