mamaplus

Alarmant: 15 bebeluși de până la 1 an au fost spitalizați la Chișinău cu COVID-19

-
//
04.07.2022

Numărul copiilor infectați cu COVID-19 a crescut în ultima săptămână. La Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii sunt internați 40 de copii, dintre care 15 cu vârsta de până la un an, a declarat pentru Sănătate INFO directoarea instituției Ludmila Bîrca. În creștere este și numărul gravidelor și lăuzelor infectate cu Covid-19.

Potrivit Ludmilei Bîrca, directorul Spitalului Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii, numărul copiilor infectați cu Sars-Cov-2 a început să crească de săptămâna trecută, când și în țară s-au înregistrat mai multe cazuri.

„În această dimineață erau 58 de pacienți cu Covid-19, dintre care 40 sunt copii și 18 adulți. 15 dintre copii au vârsta până la un an. De săptămâna trecută a început să crească numărul pacienților cu Covid-19. Noi întotdeauna am avut pacienți cu Covid, dar acum sunt mai mulți. Am avut perioade când am avut foarte puțini, dar permanent au fost, nu am închis secția cu Covid-19. Acum în toată lumea este o creștere a numărului de cazuri, poate nu va fi o morbiditate foarte mare, totuși, avem și persoane vaccinate. Sperăm să nu fie mare creșterea”, susține Ludmila Bîrca.

Directoarea spune că toți copiii au forme medii de boală, înregistrându-se și câteva cazuri de pneumonie.

„Sunt de gravitate medie. Avem câteva cazuri de pneumonie. Mai rău este la aceștia micuți de până la un an, avem și nou-născuți, dar în formă gravă nu avem. Protocolul Clinic prevede ca toți copiii de până la un an obligatoriu sunt internați. În cazul lor, noi ne temem de complicații și de evoluția infecției, de asta este bine să fie internați. Ar fi fost bine ca mamele tinere să fie vaccinate, dar nici una dintre cele 18 nu este vaccinată. Cel mai des mamele ne spun că erau însărcinate și s-au temut să facă vaccinul”,  a declarat Ludmila Bîrca.

Un focar de COVID-19 ar fi și la un Centru de refugiați din sectorul Botanica al capitalei. 12 copii ucraineni care erau cazați acolo au fost spitalizați, a anunțat astăzi Boris Gîlca, șeful Direcției municipale de asistență medicală și socială, în cadrul ședinței săptămânale a Primăriei.