9 lucruri pe care un părinte bun nu le face copiilor după ce aceștia au devenit adulți

Rolul unui părinte nu se termină când copiii lui au devenit adulți. Deși nu mai au nevoie să-i țineți de mână, modul în care vă purtați cu copiii ajunși adulți sau felul în care le vorbiți poate ține relația sănătoasă sau, dimpotrivă, o poate distruge. Cum se schimbă relația părinte-copil când copilul devine adult și ce nu ar trebui să facă părintele, explicăm mai jos.

Pe măsură ce copiii cresc și devin adulți, relația cu părinții lor trece prin transformări importante. Un părinte bun înțelege că trebuie să își schimbe abordarea și să renunțe la anumite comportamente care, deși poate erau necesare în copilărie, acum pot fi toxice sau dăunătoare. Iată lucruri pe care un părinte bun nu le face copiilor deveniți adulți:

1. Nu resping sentimentele copilului, chiar dacă e adult

„Exagerezi, nu ar trebui să te simți așa. Nu e mare lucru, ai nevoie să te calmezi și să vezi lucrurile mai rațional.”

Acest comentariu minimizează emoțiile copilului adult și sugerează că sentimentele lor nu sunt valide, ceea ce poate duce la distanțare emoțională și o lipsă de deschidere în relație. În loc de empatie și ascultare, părintele îi transmite copilului că reacțiile sale emoționale nu sunt acceptabile sau justificate, ceea ce poate eroda încrederea și comunicarea autentică dintre ei.

Părinții buni înțeleg importanța validării sentimentelor – ale lor și ale copiilor lor adulți.

Ei sunt conștienți că respingerea sau invalidarea sentimentelor poate duce la deconectare emoțională. Acești părinți evită în mod conștient să facă afirmații precum „Reacționezi exagerat” sau „Nu este mare lucru!”

În schimb, empatizează (înțeleg ce se întâmplă și trăiesc emoțional aceleași emoții) cu emoțiile copiilor lor adulți, asigurându-i că este în regulă să simtă așa cum se simt. Acest lucru se numește validare. Validarea ajută la construirea încrederii și încurajează comunicarea deschisă. Înțelegerea și validarea emoțiilor nu înseamnă ca părinții să fie de acord cu tot ceea ce spun sau fac copiii lor adulți. Înțelegerea presupune ascultare și empatie, iar validarea înseamnă să respecte modul în care se simt copiii lor adulți în anumite situații de viață.

2. Nu impun sfaturi nesolicitate

„Trebuie să-ți schimbi jobul, nu înțeleg de ce insiști să rămâi acolo. Ar trebui să faci ce îți spun eu, că doar știu mai bine. Dacă m-ai asculta, viața ta ar fi mult mai ușoară.”

Acest comentariu sugerează că părintele nu respectă autonomia copilului adult și încearcă să își impună propria viziune, fără să fie întrebat sau fără să lase spațiu pentru ca acesta să facă propriile alegeri. Această atitudine poate crea frustrare și resentimente, deoarece copilul simte că părintele îi subminează capacitatea de a-și gestiona propria viață.

Un părinte bun acceptă că copiii lor adulți sunt capabili să ia propriile decizii și le lasă acestora libertatea de a face propriile alegeri, fie că este vorba despre carieră, relații sau alte decizii personale. Ei au respect pentru autonomia copiilor lor adulți și încurajează respectul reciproc și încrederea în relație. În schimb, își exprimă disponibilitatea de a sprijini și de a ajuta atunci când este necesar, dar se abțin de la a interveni neinvitați. Controlul constant și încercarea de a dicta alegerile unui copil adult pot duce la conflicte și resentimente, iar acest lucru poate eroda încrederea dintre părinte și copil. Dacă copiii lor adulți caută sfaturi, părinții buni își împărtășesc ideile într-o manieră respectuoasă și neimpunătoare. Ei își comunică gândurile în mod clar, dar subliniază întotdeauna că decizia finală aparține copilului adult.

3. Nu lasă conflictele să escaladeze

„Nu pot să cred că faci asta din nou! Niciodată nu asculți ce îți spun și întotdeauna faci lucrurile greșit. E imposibil de discutat cu tine!”

Acest tip de comentariu escaladează rapid conflictul prin folosirea de acuzații generale și atacuri personale, ceea ce poate intensifica tensiunile și adânci neînțelegerile. În loc să se concentreze pe rezolvarea problemei specifice, părintele folosește un ton critic și agravează situația, făcând copilul adult să se simtă neînțeles și atacat.

Părinții buni sunt pricepuți să gestioneze conflictele cu copiii lor adulți. Ei înțeleg că dezacordurile sunt naturale în orice relație, dar cunosc și importanța abordării acestor probleme în mod constructiv. Acești părinți evită escaladarea conflictelor abținându-se de la atacuri personale, învinuiri sau critici. În schimb, se concentrează pe problema în cauză și își exprimă sentimentele fără a-și acuza sau submina copilul adult. Asta pentru că un părinte bun știe să asculte. Chiar și în timpul conflictelor. Ei ascultă pentru a înțelege, nu doar pentru a răspunde. Această abordare îi ajută pe copiii adulți să se simtă auziți și înțeleși, dar poate face ca rezolvarea conflictului să fie mai ușor de atins.

4. Nu-și fac de rușine copiii adulți pentru greșeli

„Mă faci să mă simt atât de jenat de tine. Cum ai putut să fii atât de neglijent?”

Acest tip de comentariu nu doar că îi face pe copii să se simtă rușinați, ci și le afectează stima de sine, îi face să simtă că sunt o dezamăgire, nu doar că au făcut o greșeală. În loc să ofere sprijin și o soluție, părintele agravează situația prin învinuire și presiune emoțională.

Părinții buni înțeleg că greșelile fac parte din viață și sunt o șansă de creștere. Ei nu își fac de rușine copiii adulți pentru greșelile lor. Mai degrabă, sunt cei care mențin un mediu în care greșelile sunt văzute ca oportunități de învățare și îmbunătățire. Acești părinți evită să folosească un limbaj peiorativ sau să-și facă copiii adulți să se simtă mai puțin apreciați din cauza greșelilor lor. Ei înțeleg că un astfel de comportament poate afecta semnificativ stima de sine a copiilor lor și poate tensiona relația dintre ei. În schimb, folosesc aceste situații ca oportunități de învățare. Ei își ajută copiii adulți să analizeze ce a mers prost și cum pot preveni greșeli similare în viitor.

5. Nu depășesc granițele personale

„Nu ar trebui să-ți crești copilul așa. Eu l-aș pedepsi mai aspru, ca să învețe mai repede. Știi bine că am mai multă experiență în asta, deci ar trebui să faci ce îți spun.”

Acest tip de comentariu trece peste granițele personale și interferează cu deciziile individuale ale copilului adult, în acest caz în legătură cu stilul de parenting. În loc să respecte independența copilului, părintele impune propriile opinii și sugerează că experiența lor ar trebui să fie prioritară, ceea ce poate provoca tensiuni și resentimente.

Respectarea limitelor personale este un aspect fundamental al parentingului aplicat de părinții buni. Acești părinți înțeleg că copiii lor adulți au propriile vieți, responsabilități și decizii de luat. Se abțin de la a intra în spațiul lor personal, respectându-le copiilor adulți intimitatea și independența. Acest respect pentru limite se extinde la toate domeniile vieții, inclusiv la deciziile personale, la opțiunile de carieră dar și la stilul de parenting al copiilor lor dacă aceștia au, la rândul lor, copii. Ei evită să ofere opinii nesolicitate sau să ia decizii în numele copiilor lor adulți. Părinții buni înțeleg că respectarea limitelor nu înseamnă a fi distant sau neimplicat. Este vorba despre recunoașterea și susținerea autonomiei copiilor lor adulți.

6. Nu au așteptări nerealiste

„Trebuia deja să fii manager la vârsta asta. Cum de nu ai reușit să avansezi mai repede? Eu la vârsta ta aveam deja o casă și o carieră. Ar trebui să faci mai mult.”

Acest comentariu sugerează că succesul copilului adult este măsurat după standardele părintelui, fără a lua în considerare realitățile și obiectivele individuale ale acestuia. Presiunea de a atinge standarde nerealiste poate duce la frustrare, anxietate și o deteriorare a relației părinte-copil.

Părinții buni nu au așteptări nerealiste de la copiii lor adulți. Ei știu că ai lor copii au propriile puncte forte și puncte slabe, pasiuni și căi în viață. Acești părinți evită să-și preseze copiii adulți să îndeplinească obiective de neatins sau să se ridice la standarde care nu sunt în conformitate cu aspirațiile personale ale copiilor lor. Ei nu măsoară succesele copiilor lor pe baza propriilor definiții, ci mai degrabă recunosc și sărbătoresc realizările lor pe baza dorințelor individuale ale copiilor. Abținându-se de la impunerea unor așteptări nerealiste, părinții buni emoțional promovează un mediu de acceptare și înțelegere.

7. Nu încearcă să-și controleze copiii adulți

„Nu cred că ar trebui să te muți în alt oraș. Este o decizie greșită. Ar trebui să rămâi aici, aproape de noi…”

Acest tip de comentariu ignoră autonomia copilului adult și sugerează că părintele crede că are autoritatea de a decide în locul copilului. Controlul asupra deciziilor de viață poate crea tensiuni și poate eroda încrederea, deoarece copilul simte că părerile și dorințele sale nu sunt respectate.

Părinții buni înțeleg importanța renunțării la control atunci când vine vorba de copiii lor adulți. Ei recunosc și respectă autonomia copiilor lor, permițându-le să ia propriile decizii și să învețe din experiențele lor. Acești părinți evită să dicteze alegerile de viață ale copiilor lor adulți sau să-i manipuleze pentru ca aceștia să urmeze o anumită cale. Ei înțeleg că un astfel de comportament poate provoca resentimente și poate afecta relația părinte-copil. În schimb, oferă îndrumare atunci când li se cere, își sprijină copiii adulți în eforturile lor și au încredere în capacitatea lor de a-și naviga în propriile vieți.

8. Nu evită conversațiile dificile

„Nu vreau să discutăm despre asta acum, mai bine lăsăm lucrurile așa cum sunt. Nu e momentul potrivit, și oricum, va trece.”

Acest tip de comentariu arată că părintele preferă să evite confruntările sau subiectele incomode, de teama disconfortului emoțional sau a conflictului. Părinții buni nu se tem să aibă conversații provocatoare cu copiii lor adulți. Ei înțeleg că evitarea subiectelor dificile poate duce la neînțelegeri și probleme nerezolvate. Însă acești părinți sunt deschiși și sinceri în comunicarea lor, chiar și atunci când subiectul este dificil.

Ei abordează aceste conversații cu empatie, respect și o dorință autentică de a înțelege perspectiva copilului lor adult. Rămân răbdători și înțelegători, chiar dacă copilul lor adult exprimă opinii sau sentimente care pot fi greu de auzit. Asta pentru că părinții buni prețuiesc menținerea liniilor deschise de comunicare mai presus de păstrarea propriului confort.

9. Nu înăbușă creșterea personală a copiilor lor adulți

„Nu înțeleg de ce vrei să îți schimbi cariera acum. Ai deja un loc stabil, de ce să riști? Nu e o idee bună, ar trebui să te concentrezi pe ceea ce ai deja, nu să pierzi timp cu lucruri care nu-ți vor aduce nimic.”

Acest tip de comentariu descurajează explorarea personală și profesională, încercând să mențină copilul adult într-o zonă de confort sau conformitate cu viziunea părintelui. Părinții buni se angajează să sprijine creșterea personală a copiilor lor adulți. Ei înțeleg că dezvoltarea personală este o călătorie care se întinde pe tot parcursul vieții și că copiii lor adulți trebuie să-și croiască propriul drum.

Acești părinți se abțin de la a interveni în procesul de creștere al copiilor lor, chiar dacă este diferit de propria lor călătorie. Ei respectă individualitatea copiilor lor și le susțin pasiunile, interesele și obiectivele unice. Părinții inteligenți emoțional oferă încurajare și resurse atunci când este necesar, dar înțeleg că creșterea personală vine adesea din confruntarea cu provocările în mod independent.