Tinerele care s-au dat în spectacol într-o secţie de poliţie sunt angajate ale unor grădiniţe

Tinerele care s-au dat în spectacol într-o secţie de poliţie sunt angajate ale unor grădiniţe

-
//
27.07.2017

La începutul săptămânii curente, au fost publicate nişte imagini video în care două tinere, aflate sub influența alcoolului, au înjurat și s-au luat la harță cu polițiștii. Potrivit oamenilor legii, cele două tinere au agresat un grup de persoane într-un local din capitală.

Tinerele care s-au dat în spectacol într-o secţie de poliţie sunt angajate ale unor grădiniţe

Escortate la secția de poliție, Tatiana Bodarev și Rodica Ceban, s-au dat în spectacol înjurând și lovind polițiștii. Cele două sunt angajate ale unor grădinițe din capitală. Rodica și Tatiana au fost angajate ale Grădiniței nr. 64 din sectorul Râșcani al capitalei. Directoarea acestei instituţii preşcolare, Svetlana Bejenari, a declarat pentru JURNAL de Chișinău că ambele au plecat din această grădiniţă, Tatiana Bodarev – acum un an, iar Rodica Ceban – în aprilie curent.

„Ceban a plecat în aprilie la Grădinița nr. 136 unde merge şi fetița sa. Despre cealaltă, Tatiana, nu vă pot spune nimic. Sunt contrariată, nu am cuvinte, erau fete de treabă, la unele sărbători consumau doar apă”, ne-a spus directoarea.

Deoarece Grădinița nr. 136 este în vacanță, am aflat de la Direcția educație Râșcani că Rodica Ceban este angajată ca educatoare a instituţiei respective. „Acum grădinița nu funcţionează, Rodica Ceban este angajată din aprilie”, ne-a precizat Elena Bâtcă, șefă a secției salariu a Direcției educaţie Râșcani.

După cele văzute, mai mulți părinți au scris pe rețelele de socializare că le-au recunoscut pe ambele și că au fost şocaţi de comportamentul lor. „Copilul se uita la televizor și a recunoscut-o pe dădaca sa”, scrie o mama pe o reţea de socializare.

Pentru faptele lor, cele două s-au ales cu dosare penale, pentru huliganism și obrăznicie deosebită. Ele riscă amendă între 27.500 şi 52.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la trei ani.

video

Sursa: www.jc.md