Și-a pierdut vederea încă din primii ani de viață, iar pentru a o recăpăta are nevoie de 15000 е

Și-a pierdut vederea încă din primii ani de viață, iar pentru a o recăpăta are nevoie de 15000 е

-
//
05.07.2017

Viața are nuanțe de roz și de roșu! Este convingerea unei fetițe de șase ani din capitală care nu a văzut niciodată cum arată un desen animat, sau de ce culoare sunt rochițele pe care le îmbracă pentru a merge le grădiniță. Încă din primele luni de viață, Lenuța s-a născut cu probleme de vedere. Cu timpul, boala s-a agravat iar acum, fata vede doar în proporție de unu la sută. 15 mii de euro o despart pe copilă de șansa de a avea o viață normală, pe care să o vadă în culori. Banii necesari sunt însă departe de posibilitățile reduse ale familiei.

Și-a pierdut vederea încă din primii ani de viață, iar pentru a o recăpăta are nevoie de 15000 е

„Când voi vedea bine vreau să lucrez, să mă joc cu copiii, să pot privi televizorul, să alerg, să mă distrez singură”.

Sunt dorințele pe care Lenuța și le conturează în fiecare zi în mintea-i de copil. Vorbăreață și plină de optimism, fata are planuri mari de viitor. 

„Eu vreau să mă fac traducător de limba engleză”.

Deși s-a obișnuit cu bezna din jur, micuța trăiește cu speranța că starea ei este una temporară. 

„Ea acum vede lumina, vede siluetele, culorile aprinse, vede dacă e zi sau noapte”, povestește mătușa Silvia Rusu.

Copila suferă de decolare de retină, iar afecțiunea a crescut în timp.

„Lenuța s-a născut cu vederea slabă. Totuși, vedea destul de bine, undeva 50-60%. La un și jumătate, medicii au spus că de la o infecție, ea a început să piardă vederea. A pierdut-o complet”.

La scurt timp, părinții fetei și-au dat seama că Lenuța a rămas izolată în întuneric.

„Observam că atunci când se juca, se lovea, sau nu nimerea jucăriile. Știa că ele sunt acolo, dar nu le nimerea”. 

La anul ar trebui să meargă la școală. Totuși, integrarea deficitară în societate a unor astfel de copii ar putea deveni o problemă majoră pentru ea.

„Este o fire foarte descurcăreață. De la vârstă fragedă nu vede și s-a obișnuit foarte repede. Unicul lucru care e mai greu e că ea nu poate să se joace singură. Trebuie s-o ducă cineva din copii. Copii sunt încă mici și nu înțeleg, de aceea rar când o iau cu ei. Trebuie mămicile să le spună: luați-o și pe Lenuța cu voi”.

Singura șansă ca această fetiță să mai vadă vreodată este o intervenție care poate fi făcută la o clinică din Belgia. Familia micuței a aflat că doar costurile operației ating suma de 10 000 de euro. Cifra i-a speriat, mai ales că nu au nevoie de bani doar pentru operație, ci și pentru transport, cazare și traducător.

„Nouă când ne-au spus de 10 000 euro, nici nu avea sens să calculăm mai departe. Nu avem așa bani. Fetița crește la mine, eu sunt mătușa ei. Părinții sunt în sat, dar acolo nu sunt grădinițe, școli speciale pentru ea”.

Atâta timp cât așteaptă ca o minune să se întâmple în viața ei, Lenunța se adaptează situației și încearcă să-și trăiască copilăria așa cum poate.

„Nu pot să văd, nu pot să privesc televizorul, dar ascult povești. Eu îmi imaginez cum arată personajele”.

Eroul preferat al Lenuței este Cocoșelul Neastâmpărat.

„Are pene, o creastă, o coadă mică, patru lăbuțe. Ursulețul și motănelul îi spune: să nu cânți, că vine vulpoiul. El uită tot și începe să cânte”.

Energia Lenuței pare să izvorască ori de câte ori simte că este înconjurată de oameni. Îi place viața și vrea să facă parte din ea.

Sursa: Realitatea.net