Povestea unei femei necăsătorite care a vrut să adopte un copil. Ce a făcut directoarea internatului

Pe rețele de socializare circulă o povestioară emoționantă despre șansa unui copil de a avea mamă. Vedeți cum s-a întâmplat totul.

”— Alo, acesta este biroul lucrurilor pierdute? — a întrebat un glas de copil.

— Da, micuțule. Ai pierdut ceva?

— Am pierdut-o pe mama. Poate ați găsit-o întâmplător.

— Spune-mi, te rog, cum arată mama ta?

— Ea este foarte frumoasă și blândă! Și îi plac pisicile.

— Avem vești bune pentru tine! Chiar ieri am găsit o mămică – poate este a ta. De unde suni?

— Din casa de copii Nr. 3.

— Bine, o să-ți trimitem mama în curând. Așteaptă.

 Și acum ea intră în cameră, cea mai frumoasă și blândă, cu o pisică adevărată în brațe.

— Mama! — strigă fericit micuțul, repezindu-se spre ea. A îmbrățișat-o atât de strâns, încât femeii i s-a tăiat respirația. — Mămica mea!!!

Răzvan s-a trezit de la propriul strigăt. Avea astfel de vise aproape în fiecare noapte. A scos de sub pernă fotografia unei fete. Acum un an, în timpul unei plimbări, a găsit această poză și, acum, o păstrează cu multă grijă sub pernă, fiind sigur că aceasta este mama lui. Răzvan adormea privind-o pe întuneric.

 Directoarea casei de copii, dna Ana, avea un obicei. Dimineața vizita toate camerele pentru a-i saluta și mângâia pe copii. Astfel, pe podeaua de lângă patul lui Răzvan a găsit fotografia care-i căzuse băiețelului din mâini în timpul nopții. Ea a ridicat-o și l-a întrebat:

— Răzvan, de unde ai această poză? A cui este?

— Am găsit-o afară. Este poza mamei mele. — a zâmbit micuțul și a adăugat, — ea este cea mai frumoasă și blândă, și îi plac pisicile.

Directoarea a căzut pe gânduri. Ea a recunoscut-o pe fata din poză. Aceasta a venit pentru prima dată la casa de copii acum un an, împreună cu alți voluntari. De atunci ea a depus mult efort ca să primească permisiunea de a adopta un copil. Însă, după părerea funcționarilor, ea are un neajuns esențial: nu este căsătorită.

Directoarea a plecat spre biroul său, unde, cam peste o jumătate de oră, a avut o vizitatoare:

— Îmi permiteți să intru, dna Ana? — Era domnișoara din poză.

— Da, desigur, intrați, Alina.

Alina a intrat și a pus pe biroul directoarei un dosar gros cu acte.

— În sfârșit le-am adunat pe toate. — a spus ea.

— Bine. Trebuie să vă mai pun câteva întrebări. Aceasta este procedura… Înțelegeți ce responsabilitate o să aveți? Doar un copil este pentru toată viața.

— Eu îmi asum totul, — a răspuns imediat Alina. — Înțelegeți, eu pur și simplu nu pot trăi știind că cineva are nevoie de mine.

— Bine, — a aprobat directoarea. — Și când vreți să vizitați copiii?

— Eu n-o să-i vizitez, dna Ana. O să adopt primul copil pe care o să-l aduceți, — a zis Alina, uitându-se ferm în ochii directoarei.

Dna Ana era destul de uimită.

— Eu vreau ca totul să fie firesc, — a început să explice emoționată Alina,  — doar mamele nu-și aleg copiii… Ele doar nu știu cum aceștia o să se nască… frumoși sau urâți, sănătoși sau bolnavi… Și eu vreau să fiu o mamă adevărată.

— Știți, Alina, este pentru prima dată când întâlnesc un astfel de părinte adoptiv, — a zâmbit dna Ana. Deja știu a cui mamă o să deveniți. Îl cheamă Răzvan. Are 5 ani. Mama lui biologică a renunțat la el încă din maternitate. Pot să-l aduc acum, dacă sunteți pregătită.

— Da, sunt pregătită, vreau să-l văd pe fiul meu.

Directoarea a plecat și, după puțin timp, s-a întors cu un băiețel de mână.

— Răzvan, — a început dna Ana, fă cunoștință cu…

— Mama! — a exclamat Răzvan și s-a repezit în brațele Alinei. — Mămica mea!

Alina îl mângâia pe părul ciufulit și șoptea:

— Fiul meu, băiețelul meu… sunt cu tine…

Ea a ridicat ochii către directoare și a întrebat-o:

— Când pot să-l iau acasă?

Directoarea i-a explicat că, de obicei, există o perioadă de acomodare pentru părinți și copii. Aceștia petrec un weekend împreună și, dacă totul este bine, are loc adopția.

— Eu vreau să-l iau imediat pe Răzvan, — a zis ferm Alina.

Și, cu permisiunea directoarei, după ce și-au luat rămas bun de la educatorii cu lacrimi în ochi, Răzvan, strălucind de fericire, ținându-și mămica de mână, a părăsit casa de copii. A promis că va veni în vizită.

În drum spre casă, micuțul i-a adresat mamei sale o întrebare importantă:

— Mamă… ție îți plac pisicile?

— Le ador! Avem acasă tocmai două, — a râs Alina, strângându-i palma micuță.

Răzvan a zâmbit fericit și, țopăind, s-a grăbit după mămica lui.

Dna Ana îi urmărea de la geam. Iar, când nu i-a mai văzut, s-a așezat la birou, a ridicat receptorul și a făcut un apel:

— Alo, aceasta este Cancelaria Cerească? Primiți, vă rog, o cerere. Numele clientei: Alina Pătrașcu. Categoria meritelor: superioară – a adus fericirea unui copil… Trimite-ți tot ce se cuvine în astfel de situații: multă fericire, dragoste reciprocă, noroc în toate… Și, desigur, un soț ideal pentru Alina… Da, înțeleg că este ceva rar, dar și cazul acesta este o excepție. Și de bani suficienți să nu uitați, doar micuțul trebuie să aibă o alimentație bună… Deja ați trimis totul? Mulțumesc!

Printre copacii înverziți din curtea casei de copii se revărsau razele soarelui și se răsunau vocile copiilor. Directoarea a pus receptorul și s-a apropiat de geamul deschis. Îi plăcea, când avea posibilitatea, să stea și să-și privească micuții, deschizându-și aripile imaculate de la spate…

P.S. Poate nu credeți în îngeri, însă îngerii cred în voi!”

Sursa: eustiu.com