Copiii cu maladii neurologice și traume asociate se vor putea relaxa și simți ca acasă, chiar fiind în spital. Un spațiu de recreere pentru copii a fost inaugurat la Spitalul clinic municipal de copii „V. Ignatenco”. Astfel, micuții care sunt internați în secția Neurochirurgie și traume asociate, vor avea un spațiu doar a lor pentru a se juca, citi și privi filme împreună.
Secția a fost dotată cu televizor, canapele, jocuri pentru copii și o mini-bibliotecă. Amenajarea acestui spațiu a fost posibilă datorită investițiilor unei companii farmaceutice cu fonduri românești.
Tot în cadrul evenimentului, compania farmaceutică a donat primele cărți în bibliotecă, o ediție limitată a cărții românești pentru copii „Anița-cu-Bundița și minunatele ei călătorii în lumea Lumilor împreună cu năzdrăvanul Duță-Ghinduță”, tipărite la fel din fondurile companiei.
Sursa: Mamaplus.MD