Anul trecut, în luna iunie, Cecilia a participat pentru prima dată la un târg, în cadrul căruia și-a vândut jucăriile, iar din banii adunați și-a cumpărat altele, de la alți copii. I-a plăcut experiența și mult timp a povestit despre cât de bine a fost la evenimentul  unde ea a fost vânzătoare adevărată.

Cecilia își vinde din nou jucăriile!

Anul acesta, pe data de 1 iunie, chiar de Ziua Copiilor, se organizează o nouă ediție a târgului, iar Cecilia va participa și își va vinde din nou jucăriile. Împreună cu Stelian le-a sortat, au hotărât care sunt jucăriile la care vor renunța, le-am spălat, le-am pus în pachete și acum așteaptă nerăbdătoare ziua în care va fi iar vânzătoare.

Vânzându-și cărțile și jucăriile pe care nu le mai folosesc, copiii contribuie la promovarea ideilor consumului ecologic și învață să prelungească ciclul de viață al lucrurilor. Și, de asemenea, au posibilitate să se simtă mici antreprenori și să adune bani.

Dacă și copilul tău vrea să-și vândă cărțile și jucăriile, trebuie să-l înregistrezi aici goo.gl/8M8Csw, iar în ziua evenimentului să achiți o taxă organizatorică: 40 lei pentru fiecare copil-vânzător și +20 de lei pentru chiria mesei, în cazul în care nu aveți masă.  Vârsta participanților este de 4-17 ani. Cei mici vin cu părinții lor, iar adolescenții pot participa fără însoțitor.

Copilul poate vinde: jucării și cărți folosite în stare bună sau noi (doar intr-un singur exemplar), accesorii, papetărie, discuri, obiecte gadget, articole confecționate de copii. Nu se acceptă pentru vânzare: haine, încălțăminte, lucruri stricate sau murdare.

Evenimentul este organizat de Clubul de Familie din Chișinău și va avea loc pe data de 1 iunie, cu începere de la ora 10.30, în Grădina Publică „Ștefan cel Mare”.  Pentru mai multe informații, sună la 079-56-17-04 sau accesează pagina de Facebook a evenimentului.

Sursa: suntmama.com