mamaplus

Un copil de 13 ani a înotat patru kilometri printre rechini, ca să-și salveze familia

-
//
04.02.2026

Un adolescent în vârstă de 13 ani a înotat aproximativ patru kilometri timp de patru ore pentru a ajunge la țărm și a alerta autoritățile, după ce mama și cei doi frați ai săi au fost luați de curenți în largul coastei de sud-vest a Australiei.

mamaplus

Austin a înotat patru kilometri în ocean, ca să-și salveze familia

Potrivit unui comunicat al Poliției din Australia de Vest, autoritățile au fost alertate vineri seară cu privire la trei persoane, o femeie și doi copii, care au fost purtate în larg în zona Quindalup, în sud-vestul țării, în timpul unei ieșiri cu paddle board-uri și caiace, transmite libertatea.ro.

Un băiat de 13 ani, membru al aceleiași familii și aflat împreună cu grupul, a luat decizia de a se întoarce singur spre țărm pentru a cere ajutor, în ciuda condițiilor dificile și a luminii tot mai slabe. 

„A vâslit o distanță scurtă, până când caiacul său a început să ia apă, apoi a înotat aproximativ patru kilometri până a ajuns la uscat”, a transmis poliția. 

Salvatorul maritim Paul Bresland a declarat pentru postul public ABC că adolescentul își amintește că a înotat primele două ore purtând o vestă de salvare. 

„Și-a dat seama că nu va reuși cu vesta de salvare, așa că a abandonat-o și a înotat următoarele două ore fără ea”, a explicat Bresland. 

„Într-o oră, am găsit caiacul”

După ce adolescentul a reușit să alerteze autoritățile, a fost declanșată o amplă operațiune de salvare. Descrierea caiacului și a paddle board-urilor, inclusiv culorile acestora, s-a dovedit „inestimabilă” pentru echipele de intervenție.

„Într-o oră, am găsit caiacul”, a declarat Paul Bresland. Fratele băiatului, în vârstă de 12 ani, sora sa de 8 ani și mama lor, în vârstă de 47 de ani, au fost localizați în jurul orei 20:30, agățați de o placă de paddle. Femeia reușise să mențină cele trei ambarcațiuni împreună.

Cei trei au fost salvați de o ambarcațiune a serviciilor de salvare maritimă, potrivit poliției. „Acțiunile băiatului de 13 ani sunt excepționale. Determinarea și curajul său au salvat viața mamei și a fraților săi”, a declarat James Bradley, reprezentant al poliției din Australia de Vest. 

Salvatorul Paul Bresland a descris performanța adolescentului drept „supraomenească”. 

Patru ore de înot, frică și vinovăție: „Mă gândeam în mintea mea că o să reușesc” 

Băiatul de 13 ani a povestit pentru 7news că i-a fost „foarte frică”, dar știa că trebuie să continue.

Adolescentul a declarat că i-a fost „foarte frică”, dar știa că trebuie să continue. „Mă gândeam în mintea mea că o să reușesc”, a declarat Austin Appelbee.

După mai bine de patru ore de înot prin valuri mari, Austin a ajuns la țărm. De acolo, a mai alergat aproximativ doi kilometri pentru a alerta autoritățile. „Am crezut că au murit. Aveam multă vinovăție în suflet, pentru că mă gândeam: Doamne, n-am fost suficient de rapid”, a mărturisit băiatul.

Între timp, mama – Joanne Appelbee – și cei doi copii mai mici, Beau (12 ani) și Grace (8 ani), au rămas pe mare timp de peste opt ore. Femeia a reușit să lege cele trei ambarcațiuni improvizate și să-i țină pe toți împreună, dar, pe măsură ce ziua s-a transformat în noapte, situația a devenit tot mai gravă. Copiii tremurau de frig, erau epuizați, iar unul dintre ei a spus că nu își mai simte picioarele. 

Din fericire, după ce Austin a dat alerta, a fost declanșată o amplă operațiune de căutare, iar mama și cei doi copii au fost localizați și salvați în siguranță. Un elicopter de salvare i-a reperat la aproximativ 14 kilometri de țărm. Familia urmează să se întâlnească în această săptămână cu salvatorii pentru a le mulțumi.