mamaplus

Nu mai întreba „cum a fost la școală?”. Ce poți să spui, în schimb, ca să-l faci să vorbească

-
//
06.02.2026

Atunci când copilul începe școala, descoperă o lume întreagă, dincolo de viața de acasă. Învață cum e să facă parte din comunitate, își face prieteni, se conectează cu profesorii și, pas cu pas, se dezvoltă și evoluează. Ca părinte, înțelegi cât de important e ca el să aibă aceste experiențe pe cont propriu, dar e firesc să vrei să știi și ce se întâmplă în timpul în care este departe de tine.

mamaplus

Mulți părinți întâmpină aceeași dificultate: când întreabă „Cum a fost la școală?”. Vor primi, aproape invariabil, un răspuns vag, scurt sau chiar niciun răspuns. Întrebarea pare să stârnească mai degrabă un blocaj, decât să inițieze comunicarea. Vă oferim un mic ghid care să vă ajute să intrați în dialog cu cei mici astfel încât aceștia să se simtă în siguranță, să se deschidă și să împărtășească atât lucrurile bune, cât și pe cele mai puțin bune care li s-au întâmplat în acea zi, la școală.

Jurnaliștii de la Parents.com au discutat cu experți în parenting, psihologi și părinți, tocmai pentru a aduna perspective practice despre cum poți face conversațiile despre școală să curgă natural. Conversația nu se deblochează doar adresând întrebări. Părinții trebuie să creeze contextul potrivit (prin tonul folosit, alegerea momentului și a genului de întrebări), astfel încât copilul să simtă că e ascultat, nu verificat. Mai jos găsiți câteva idei și întrebări care să pornească o adevărată conversația cu copiii noștri, scrie totuldespremame.ro.

Cum să vorbești cu copilul despre școală

Formulați întrebările de după școală astfel încât să fie cât mai specifice, recomandă Dana Basu, psiholog clinician, care lucrează la everGROW therapy în Statele Unite. O întrebare „deschisă” – „cum a fost la școală?”, spre exemplu – îi blochează. În schimb, întrebările referitoare la activități concrete sau emoții trăite în acea zi îi pot ajuta mult mai mult. „Îmi place să le pun copiilor mei întrebări specifice despre ziua de școală, pentru că îi ajută să își îndrepte atenția către momente anume”, spune Dr. Basu. „Observ că astfel le este mai ușor să își amintească întâmplări și detalii din zi și să mi le povestească”.

 

Putem începe noi conversația, povestind despre ziua noastră. „Copiii sunt mult mai dispuși să se deschidă dacă te deschizi și tu”, spune Elizabeth Manly, o fostă învățătoare care coordonează site-ul Discovery Play With Littles, care oferă numeroase soluții și idei de activități părinților de (pre)școlari. Fiți cât mai clari când începeți o astfel de conversație. Puteți povesti lucruri simple („mi-am vărsat cafeaua pe birou” sau „mi s-a stricat pixul preferat”): „Cu cât le spui mai multe, cu atât vor înțelege mai bine cum să vorbească și ei despre ziua lor”, spune Manly. „De multe ori, copiii mici nici nu știu cum să vorbească despre ziua lor. Uităm că și asta este o abilitate care trebuie învățată”.

Fosta învățătoare subliniază cât de important e să fim foarte concreți: „Întreabă ce a mâncat la gustare, cu cine s-a jucat în pauză și ce poveste au citit”, sugerează ea. „Uneori, întrebarea generală «Cum a fost ziua ta?» e prea mare pentru copiii mici. Nici nu știu de unde să înceapă! Dar dacă întrebi ce au făcut la sport, răspunsul vine imediat”.

 

Întâi conectarea, apoi întrebarea

Elle Kwan, de la Hand in Hand Parenting, are o abordare „neconvențională” pentru situația clasică a întrebărilor de după școală. „Nu întreba nimic”, spune Kwan. „Cel puțin, nu chiar la început”. Ideea poate părea contraintuitivă, dar, dacă ne gândim un pic, are sens: „Școala poate fi solicitantă pentru copii, chiar și atunci când merge bine”, explică Kwan. „Aud, văd și fac atât de multe lucruri noi, toate fără tine. Când ajung acasă, ce vor cel mai mult este să simtă căldură și siguranță și să știe că ești fericit(ă) că s-au întors”.

În loc să îi abordăm direct cu un set de întrebări, Kwan ne îndeamnă să ne conectăm mai întâi cu copilul nostru: o îmbrățișare sau un „high five” pot fi cel mai bun punct de pornire. „Faceți glume, râdeți, dacă e într-o dispoziție jucăușă, sau încercați chiar să alergați împreună până acasă, pentru amuzament. Faceți orice e nevoie ca cel mic să se simtă în siguranță, așezat, «acasă». Abia după ce se liniștește și se simte confortabil, poți să începi să îl întrebi despre ziua lui. Dar „trebuie să pregătești «scena» și să îl conduci blând în conversație”, spune Kwan.

Pune întrebări deschise (cu adevărat)

Daniela Wolfe, asistent social, care lucrează într-un liceu de 25 de ani, mamă a doi adolescenți, știe cât de greu poate fi să îi faci pe copii (mai ales pe cei mai mari) să povestească despre ziua lor: „Aș putea paria că, dacă întrebi orice copil «Cum a fost ziua ta?», aproape garantat primești răspunsul «OK»”, spune Wolfe. „Poate părea că totul e OK, dar, de fapt, aceste cuvinte nu îți spun nimic și se oprește conversația”.

De aceea, Wolfe crede că e nevoie de întrebări care îl invită pe copil să ofere răspunsuri mai bogate, mai ales dacă vrem să primim drept răspuns mai mult decât un „bine”. Întrebări precum „Ce te-a făcut să râzi/să zâmbești azi?”, „Ce te-a întristat?”, „Care a fost momentul preferat al zilei?”, „Cu cine ai stat la masa de prânz?” sunt un punct de pornire. Le putem adăuga alte întrebări „de urmărire”, pe măsură ce conversația curge.

Începeți discuția fără contact vizual

Poate suna contraintuitiv, dar dacă îi pui copilului întrebări despre ziua lui fără să îl privești direct în ochi, s-ar putea să obții mai ușor un dialog. Varda Meyers Epstein, expert în parenting, citată de Parents.com, spune că această practică poate face interacțiunea mai confortabilă pentru copiii timizi, introvertiți sau „reticenți”, pentru că elimină presiunea. „Contactul vizual îi face să se simtă puși la zid, iar atunci se închid și nu îți răspund”, spune Epstein.

Cum facem asta concret? De exemplu, putem încerca să pornim discuția în timp ce spălăm vasele, iar el stă la masă și mănâncă. Sau când mergeți unul lângă altul pe stradă, sau în mașină, în timp ce conduceți și sunteți atenți la drum. Unii copii se deschid chiar mai ușor când ne scriu mesaje text – fix din același motiv. Copiilor le e greu să vorbească, mai ales despre emoțiile lor de peste zi.

Jocul „High–Low–Buffalo” (sus, jos, la întâmplare)

Grace Poole, terapeut comportamental, mamă a doi copii, recomandă în articolul Parents.com, un joc simpatic pe care îl putem încerca atunci când vrem ca cel mic să vorbească despre ziua sa: „Îmi place să inițiez jocul High Low Buffalo ca să fac copiii (sau pe oricine) să se deschidă”, spune Poole. „În acest joc fiecare spune, pe rând care a fost «susul» zilei (cel mai bun moment), care a fost «josul» zilei (cel mai greu moment) și care a fost «buffalo-ul» zilei. Buffalo-ul e, de fapt, orice altceva li s-a părut interesant sau să aleagă un moment la întâmplare despre care vor să vorbească”.

La acest joc poate participa toată familia: părinți, frați, surori. De cele mai multe ori, conversațiile continuă mult după ce jocul s-a încheiat. În plus, jucat constant, creează, în familie, obiceiul de a împărtăși emoții și gânduri intime: „Dacă jucați constant acest joc (să zicem, în fiecare seară), copilul tău va simți că timpul cinei (sau momentul ales pentru acest joc) este un spațiu sigur, în care poate fi autentic, onest și vulnerabil”, spune Poole. „Iar dacă te vede pe tine fiind autentic(ă), onest(ă) și vulnerabil(ă) la rândul tău, va înțelege că jocul nu e doar ca să-l faci pe el să vorbească. Ci că vreți să vă înțelegeți mai bine unii pe alții

Important: Dacă aveți impresia că propriul copil se confruntă cu dificultăți la școală și nu vorbește despre acestea, nu insistați să gestionați singuri această etapă. Discutați cu profesorii lui, cu psihologul școlii sau cu medicul pediatru, mai ales dacă pare afectat, trist, nemulțumit sau are probleme în a-și face temele și a duce la capăt sarcinile școlare. Fiecare copil merită șansa de a fi ascultat și de a se simți înțeles. Iar unii copii au nevoie un pic de ajutor în plus ca să ajungă acolo.