mamaplus

Mai multă democrație în școli: Disciplina civică va fi extinsă la două ore săptămânal

-
//
05.12.2025

Elevii din Republica Moldova vor studia mai aprofundat democrația, participarea civică și guvernanța școlară, prin disciplina „Educație pentru societate”, care va deveni o materie cu două ore săptămânal, predată din clasa I până în clasa a XII-a.

mamaplus

Anunțul a fost făcut de Corina Lungu, șefa Direcției Politici și Învățământ General a Ministerului Educației și Cercetării care a menționat că măsura urmează să fie aplicată începând cu anul 2027 și reprezintă o transformare curriculară majoră, orientată spre implicarea reală a elevilor în procesele decizionale din școală, transmite moldova1.md.

„În 45 de minute o dată pe săptămână este dificil să formezi deprinderi. Avem nevoie de spațiu real pentru învățare, dialog și practică democratică”, a explicat Lungu.

Reprezentanta ministerului a subliniat că democrația este „autentică doar când este practicată”. Deciziile luate împreună de elevi, profesori, administrație și părinți, precum programul lecțiilor, durata pauzelor sau organizarea alimentației, sunt exerciții de guvernanță democratică.

Formatorul național și profesorul Ion Căciulă a afirmat că școala este un „stat în miniatură”: „Un organism viu, unde toți actorii participă la luarea deciziilor. Aici fiecare voce trebuie să fie auzită”.

Nicoleta Reaboi, elevă la Liceul „Vasile Coroban” din Glodeni, a povestit că membrii Consiliului Elevilor sunt aleși prin vot, cu urne și buletine, „ca în alegerile adevărate”.

„Noi reprezentăm vocea colegilor și opinia noastră este tratată cu maxim respect”, a spus tânăra.

Acest model, afirmă experții, dezvoltă responsabilitate civică, gândire critică și capacitate de negociere.

În unele școli, trecerea de la modelul autoritar la cel participativ este provocatoare, recunoaște Rodica Budeanu, directoare de gimnaziu din Cotujenii Mici.

„Părinții au fost reticenți. Au crezut că sunt chemați doar să fie certați. Le-am arătat că opinia lor contează, iar acum sunt parteneri reali ai școlii”, a spus ea.

De menționat că 41 de școli au participat recent la atelierul final al proiectului „Guvernanța democratică a școlii”, desfășurat cu sprijinul Consiliului Europei și al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare.

Conform Ministerului Educației 122 de elevi, profesori și părinți și-au dezvoltat competențe de participare civică. Totodată, au fost create 50 de proceduri și instrumente practice pentru implicare în decizii.