mamaplus

Un copil de 10 ani era legat cu lanțul și încuiat în casă de propriul tată

-
//
09.09.2025

Un bărbat de 36 ani a fost reținut după ce fiul său a fost găsit legat și încuiat în casă, în localitatea Scoreiu din județul Sibiu.

mamaplus

Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Sibiu, polițiștii au intervenit luni după ce un apel la 112 a sesizat faptul că un minor ar fi fost găsit legat și încuiat într-un imobil.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Porumbacu de Jos, care au găsit un copil de 10 ani legat de picior cu un lanț prins de o masă, scrie agerpres.ro.

În urma cercetărilor preliminare, s-a stabilit că tatăl copilului, un bărbat în vârstă de 36 de ani, l-ar fi legat pe copil și l-a încuiat în casă pentru a merge la cumpărături.

Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, care a fost reținut pentru 24 de ore.

În paralel, a fost sesizată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sibiu, iar copilul a fost preluat și plasat într-un centru de protecție.

Pe numele tatălui a fost deschis un dosar penal, acesta fiind cercetat pentru rele tratamente aplicate minorului și lipsire de libertate în mod ilegal.

Ancheta este în desfășurare sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, a mai precizat sursa citată.