mamaplus

Instituţiile publice din țară, inaccesibile pentru persoane cu nevoi speciale

-
//
08.02.2023

Mai mult de jumătate din instituţiile publice ale Republicii Moldova sunt inaccesibile pentru persoanele cu deficienţe locomotorii.

mamaplus

Conform unei hărţi a accesibilităţii, întocmită de o asociaţie a persoanelor cu nevoi speciale, doar câteva sute de clădiri guvernamentale au rampe sau lifturi speciale. Iar în oraşe şi sate cei care se deplasează în cărucioare cu rotile dau, peste tot, de gropi, trotuare denivelate sau borduri înalte, transmite Tvr Moldova.

Marina Vechiu, din Durleşti, nu se poate deplasa decât cu ajutorul unui scaun cu rotile. Am însoţit-o să vedem cât de greu îi este să ajungă unde are nevoie. Cea mai mare problemă au fost bordurile înalte. De fiecare dată, Marina a trebuit să ceară ajutor.

"-Să vă ajut? -Da, dacă puteţi. Atenţie, aici sunt nişte mânere. Aşa, ridicaţi şi apoi coborâţi. Vă mulţumesc!"

MARINA VECHIU: "Eu, de obicei, merg la magazin, la farmacie sau la bancă. Acestea de lângă locuinţa mea sunt accesibile. De multe ori pun aceste rampe neaccesibile, pentru că sunt cărucioare înguste, ca la mine, dar sunt şi late iar ei le fac standard, late. Eu cu căruciorul meu nu mă pot deplasa şi trebuie să urc pe scări."

Asociaţia "Motivaţie", care luptă pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu nevoi speciale, a întocmit o hartă a accesibilităţii clădirilor publice.

"Iată, Republica Moldova la capitolul accesibilitate arată aşa... cu roşu sunt clădirile total inaccesibile."

VICTORIA BOŢAN, specialist relaţii publice, Asociaţia "Motivaţie": "De multe ori oamenii cred că uite, există o rampă la intrare, gata, înseamnă că e accesibil, dar nu ţin cont şi de exemplu dacă există o parcare, dacă la trecerea de pietoni, bordura este coborâtă corespunzător, dacă este acea rampă de acces, dacă camera sanitară corespunde tuturor standardelor."

Din cele peste 1.600 de instituţii publice care apar pe această hartă, doar 172 sunt accesibile iar 369 sunt parţial accesibile. În 1.078 de imobile guvernamentale persoanele aflate în cărucior cu rotile nu pot intra.

ACCESIBILITATEA CLĂDIRILOR

Instituţii publice  - 1.619
Accesibile           - 172
Parţial accesibile - 369
Inaccesibile         - 1.078

Aceeaşi hartă ne arată că un singur sector de poliţie este accesibil pentru persoanele cu dizabilităţi, în sectorul Buiucani din Chişinău.

MĂDĂLINA GUŞTIUC, reporter TVR MOLDOVA: "Inspectoratul de Poliţie din sectorul Buiucani este unul dintre puţinele din Republica Moldova adaptat necesităţilor persoanelor cu nevoi speciale. După cum vedeţi, acesta are o rampă de acces pentru cei cu probleme locomotorii. Şi în interior, oamenilor le sunt asigurate condiţii speciale."

VICTORIA BOŢAN, specialist relaţii publice, Asociaţia "Motivaţie": "Unii oameni percep că accesibilitatea este cumva o necesitate a persoanelor cu dizabilităţi fizice când de fapt nu e aşa. De condiţiile accesibilităţii depinde buna integrare şi a persoanelor în etate şi părinţilor care au copii mici şi persoanelor care au traumă temporară şi folosesc echipament asestiv."

Conform datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, anul trecut în Republica Moldova erau peste 160 de mii persoane cu nevoi speciale, din care peste 10 mii de copii şi adolescenţi cu vârsta până la 17 ani.

Sursa: tvrmoldova.md