mamaplus

11 tineri și tinere și-au încheiat stagiul de practică la Președinție

-
//
02.02.2023

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a felicitat astăzi pe tinerii absolvenți ai Programului de stagii la Președinție.

mamaplus

„M-am bucurat să-i revăd pe cei 11 tineri și tinere care au participat la Programul de stagiu în cadrul Președinției și care au avut astăzi ceremonia de absolvire. Timp de trei luni, stagiarii și-au dezvoltat abilitățile profesionale alături de colegii noștri și au avut ocazia să înțeleagă mai bine cum funcționează instituțiile statului. Între timp, unii dintre aceștia au reușit chiar să se angajeze în instituții publice”, a spus șefa statului, transmite Știri.md.

De asemenea, Președinta Maia Sandu le-a urat absolvenților mult succes și un început de carieră frumos. „I-am îndemnat să pună umărul la transformarea țării pe calea noastră europeană, căci ei vor beneficia - în primul rând - de aceste schimbări și trebuie să aibă un rol important în aceste procese. Vom continua să promovăm tinerii care doresc să se implice - avem nevoie de energia, spiritul civic și ingeniozitatea lor! ”, a subliniat Maia Sandu.

Diplomele de absolvire a Programului de stagiu au fost înmânate de către Secretarul General al Președinției, Veaceslav Negruță. Aceasta este cea de-a doua ediție a Programului de stagii pentru viitorii profesioniști în cadrul Președinției. Stagiarii au lucrat în diverse departamente ale instituției prezidențiale, precum și în cadrul echipei de consilieri ai Președintelui Republicii Moldova.