Prezentatoarea TV Maria Marian și-a deschis sufletul și a povestit despre o etapă extrem de complicată din viața ei. Atunci când copiii se îmbolnăvesc, nimic nu poate fi mai greu pentru părinți decât conștientizarea faptului că nu au un diagnostic exact sau că nu pot face nimic pentru a le alina durerea. Nenorocirea s-a întâmplat cu băiatul mai mare al Mariei Marian, pe când avea trei ani și două luni. Starea de rău a copilului evolua rapid de la o zi la alta, iar medicii făceau tot ce le sta în puteri pentru a-i salva viața. Invitată în cadrul interviului ”Fără Protocol”, Maria a relatat cum a derulat totul.
”La 7 zile după o viroză, Cristian se trezea noaptea și se plângea de o durere de genunchi. Mă gândeam că acea vârstă este în perioada de creștere accelerată, mă gândeam că sunt niște dureri de creștere și nu le-am dat mare importanță. Ne-am alarmat atunci când, într-o duminică, la 10:00 dimineața, Cristian îmi spunea ”Mami, lasă-mă să dorm”. Copiii care sunt sănătoși, la acea oră sunt foarte activi, adică nu era firesc ceea ce se întâmpla cu el. Îmi părea bolnăvicios și atunci am contactat-o pe doamna doctor pediatru Tamara Țurcanu, care mi-a recomandat să merg la Urgențe cu el. Inițial se credea că era o apendicită, abdomen acut, însă s-au exclus. (…) În acea noapte, duminică spre luni, s-a trezit cu dureri de cap…”, povestește Maria Marian.
Fiind studentă în anul II la medicină, Maria a încercat să presupună care ar fi legătura dintre simptomele pe care le avea fiul său și a decis să apeleze la un medic neurolog-pediatru. După ce au fost internați la Institutul Mamei și Copilului din capitală, au apărut și alte simptome mai alarmante.
”Luni, marți, miercuri – totul a decurs de la oră la oră. Dacă dimineața putea ridica mânuța, după-amiază deja nu o mai putea ridica. Au urmat multe investigații, pentru că doctorii căutau să vadă ce poate fi. (…) Avea un alt tip de mers, atipic pentru vârsta lui. Deja el prezenta înrăutățirea funcțiilor neurologice.”, a mai adăugat ea.
La un moment dat, copilul nu putea respira
Chiar dacă simptomele evoluau rapid, un diagnostic exact nu exista. La un moment dat, copilul nu putea respira, pentru că au avut de suferit inclusiv nervii care asigură respirația. Maria Marian spune că a avut noroc atunci de sprijinul medicilor de la Institutul Mamei și Copilului, iar după mai multe zile și nopți cu stres și căutări, au stabilit diagnosticul.
Ce este Sindromul Guillain-Barre și cum a fost stabilit tratamentul
”Este o reacție patologică nesănătoasă a sistemului imunitar, din cauza unui virus. În mod firesc, atunci când apare un virus, sistemul imunitar se mobilizează și atacă acel virus ca să-l îndepărteze din corp. În cazul nostru a fost o hiper reacție, adică sistemul imunitar a reacționat bolnăvicios și, creând anticorpi către acel virus, a creat anticorpi și către o substanță din teaca de mielină, care învelește nervii. Distrugând-o, se pierd funcțiile neurologice. Doar că la acea etapă, în Moldova nu existau analize specific pentru acești anticorpi. Electromiografia a fost metoda prin care s-a depistat că poate fi această problemă.”, mai povestește Maria Marian.
Micuțul Cristian avea nevoie de un preparat medicamentos care nu se putea găsi atunci în Moldova. Mai dificil sau chiar grav a fost momentul în care Maria a fost anunțată de un medic că fiul său ar avea o speranță de viață de doar 3-5%. Dorința de a-și salva copilul a fost însă mult mai mare, iar Maria și-a promis atunci că va face tot ce îi stă în puteri pentru a face asta.
Mobilizându-și toți prietenii și rudele, tânăra mamă mărturisește că a avut un mare noroc să primească ajutor de unde nu se aștepta. Un om total necunoscut s-a oferit să-i transmită din România preparatul medicamentos care era destul de costisitor și nici nu se putea găsi nicăieri. La câteva ore după administrarea preparatului, Cristian a spus primul său cuvânt: ”Mama”. Din acel moment, și-a dat seama că micuțul ei se va face bine și minunile există.
”A fost momentul meu de cotitură când am început a crede în Dumnezeu mai mult ca oricând.”, mărturisește ea.
După tratament, Cristian a avut nevoie de mai multe proceduri de recuperare și timp pentru a reveni la viața normală. Maria Marian spune cu zâmbetul pe buze că a fost un miracol, iar astăzi copilul ei este perfect sănătos.