Cum nu toată lumea se bucură de zăpadă şi pârtii la îndemână, majoritatea timpului îl petrecem, iarna, în casă. Iată trei propuneri de activități indoor, pentru copii, numai bine de pus în practică în sezonul rece.
Preparați împreună plastilină
Este simplu să comandăm un pachet de plastilină sau să îl remodelăm pe cel pe care îl avem deja. Dar mai palpitant este să preparăm noi plastilina, acasă. Există numeroase rețete pe internet, cu ingrediente sigure şi coloranți naturali. Copilul va învăța să dozeze ingredientele, să le amestece, să se bucure, în final, că din mâinile lui a ieşit o pastă din care poate modela o mulțime de forme, inclusiv un om de zăpadă. Apropo de zăpadă! În paragraful următor, găsiți o rețetă pentru zăpadă home made:
Zăpadă home made: adu fulgii de nea în casa ta
Se amestecă 3 ceşti de bicarbonat de sodiu cu o jumătate cană de balsam de păr/ spumă de ras; în funcție de consistență, se adaugă dintr-un produs sau altul. Pentru puțină magie, se presară pulbere strălucitoare. Pasta rezultată se modelează în formă de oameni de zăpadă, bulgări, stele, semiluni sau animăluțe (în acest scop, se pot folosi formele pentru prăjituri). Copilul va construi pe planşa de lucru peisaje hibernale, va învăța să aprecieze consistența ingredientelor, dar, mai ales, să-şi pună la încercare imaginația.
Perne, pături moi şi pluşurile preferate – adună-le pe toate într-un colț de lectură!
Alături de pluşurile preferate şi înconjurat de materiale moi, confortabile şi călduroase, copilul va asocia lectura cu un moment plăcut. Iar dacă nu este la vârsta la care poate citi singur, e un motiv în plus ca părinții să ia o pauză de la activitățile zilnice şi să pună la cale un maraton de citit.